Comuna Cristian rămâne fără primar. Gicu Cojocaru a fost “detronat” de ANI

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis pe 9 februarie, după trei ani de amânări, să respingă recursul formulat de actualul primar, Gicu Cojocaru la o decizie anterioară de incompatibilitate a Agenţiei Naţionale de Integritate, emisă în urmă cu cinci ani. Cojocaru a făcut recurs la această hotărâre și în perioada în care dosarul său s-a aflat în instanţă, el a câștigat un nou mandat de primar al comunei Cristian, în 2016, și apoi, încă unul la alegerile locale din 2020. PNL a ales să îi susţină anul trecut candidatura, deşi avea în evaluare şi un al doilea candidat Alexandru Creţu.

Conform deciziei instanței „COJOCARU GICU s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioadele 23 aprilie 2003 – 11 mai 2012, şi 25 iunie – 14 august 2012, întrucât a deținut, simultan, următoarele funcții și calități:

  •  în perioada 23 aprilie 2003 – 23 iunie 2004, a deținut, simultan cu funcţia publică de inspector în cadrul Primăriei Comunei Cristian, Judeţul Braşov, şi funcţia de inspector fiscal în cadrul Primăriei Comunei Vulcan, Judeţul Braşov; 
  • în perioada 23 iunie 2004 – 11 mai 2012, a deținut, simultan cu funcţia publică de inspector în cadrul Primăriei Comunei Cristian, Judeţul Braşov, şi calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Zărneşti, şi funcţia de inspector fiscal, respectiv, inspector în cadrul Primăriei Comunei Vulcan, Judeţul Braşov; 
  • în perioada 25 iunie – 01 august 2012, a deținut, simultan cu funcţia publică de consilier în cadrul Primăriei Comunei Râşnov, Judeţul Braşov, şi funcţia publică de inspector principal în cadrul Primăriei Comunei Vulcan, Judeţul Braşov; 
  • în perioada 28 iunie – 14 august 2012, a deținut, simultan cu funcţia publică de inspector în cadrul Primăriei Comunei Vulcan, Judeţul Braşov, şi calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Cristian, Judeţul Braşov”.

Potrivit legii nr. 161/2002, art. 94, alin. (1) şi (2), „calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit […]. Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate […] în cadrul autorităților sau instituțiilor publice […]”.

În urma acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, primarul Gicu Cojocaru trebuie să părăsească postul câștigat la alegerile din septembrie 2020. Secretarul primăriei va întocmi un referat în care să prezinte actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului. Referatul este trimis la Prefectură în termen de 10 zile de la data la care a intervenit schimbarea, iar Guvernul decide data organizării alegerilor anticipate la Cristian.

Conform legii, poziția de primar interimar al comunei va fi ocupată, pentru o perioadă de maxim 90 de zile, până când trebuie organizate alegeri parțiale în comuna brașoveană Cristian de către viceprimarul Octavian Buta. Pe de altă parte, reamntim că în mandatul trecut, în situaţii similare, de a rămâen fără primar, prin decizii ANI, s-au aflat şi localităţile Augustin, Predeal sau Bran. De asemenea, comuna Părău a rămas şi ea fără primar, în urma decesului edilului. În niciunul dintre aceste cazuri nu s-au organizat alegeri parţiale, atribuţiile de primar fiind preluate fie de viceprimar, fie de secretarul localităţii. 

1 Comentariu

2 Trackbacks-uri / Pingbacks-uri

  1. Comuna Cristian rămâne fără primar, după ce Cojocaru a pierdut procesul cu ANI la ICCJ - Biz Brasov
  2. ÎCCJ a decis! PNL pierde un primar din județul Brașov! - Realitatea de Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.