Ramai la curent!

Cotidian

Noile restricții luate în calcul de autorități: Magazine închise după ora 18.00, carantină de noapte de la ora 20.00, în weekend

Publicat

in

Comitetul Național pentru Situații de Urgență se reunește joi, când ar urma să fie decise noile restricții care vor fi impuse la nivel național, în contextul creșterii numărului de cazuri de COVID-19 și de pacienți internați la ATI. Conform unor surse oficiale, citate de HotNews, sunt luate în calcul restricții pentru weekend, precum închiderea magazinelor după ora 18.00 și carantina de noapte de la ora 20.00, față de 22.00, cum este acum. 
 
Potrivit surselor citate, principalele restricții luate în calcul sunt doar pentru week-end. Două dintre propuneri sunt restricționarea circulației după ora 20.00 și închiderea magazinelor, inclusiv a mall-urilor, de la ora 18.00. 
 
Propunerile CNSU ar urma să fie decise apoi de către Guvern, iar o ședință a Executivului este programată pentru joi, de la ora 17.00, conform surselor citate. 
 
„Trebuie să fiu foarte sincer, acest val trei nu dispare de la sine. Pentru a domoli acest val trei este nevoie de respectarea restricţiilor şi accelerarea campaniei de vaccinare. (…) Sunt foarte îngrijorat, situaţia este extrem de serioasă. Fac apel la toţi românii să respecte restricţiile şi să se înscrie pentru vaccinare”, a declarat miercuri președintele Klaus Iohannis. 

Președintele a mai spus că pentru Capitală este nevoie de restricții suplimentare și că speră ca reprezentanții Comitetului pentru situații de urgență București „să fie înțelepți și să înțeleagă acest lucru”.
 
„(…)Restricţii probabil sunt necesare acolo unde se formează aglomeraţii şi probabil este nevoie de a reduce aceste aglomeraţii în special în weekend. Probabil vor trebui schimbate orele de deschidere şi pentru magazine, şi pentru mall-uri. Pe scurt, trebuie eliminate aglomerările şi este în interesul nostru al tuturor, în fond, dacă respectăm restricţiile îi ajutăm pe cei din prima linie, medicii, personalul medical şi ajutăm pe cei mai puţini norocoşi dintre noi care fac o formă mai gravă de boală”, a afirmat președintele.
 
Alte 6.136 de cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România. Bilanțul a ajuns la 913.143 de îmbolnăviri, potrivit datelor furnizate miercuri de Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi au decedat alte 137 de persoane, iar la terapie intensivă sunt internați 1.351 de pacienți – un nou record.

Citește mai departe
1 Comentarii

1 Comentarii

  1. Pingback: Noile restricții luate în calcul de autorități: Magazine închise după ora 18.00, carantină de noapte de la ora 20.00, în weekend – My Blog

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Citește mai departe

Trending