Ministerul Educației a anunțat miercuri statistica pentru rezultatele la simularea examenului de bacalaureat 2021. Procentul de promovare general, adică medii mai mari sau egale cu 6, este de 40,71%, față de 42,15% cât a fost în 2019. Anul trecut nu au fost organizate simulări.
Rata de promovare la examnul de bacalaureat în 2019 a fost de 67,2%, raportată la numărul celor prezenţi.
Simulare bacalaureat 2021 – Rezultate:
- Proba E.a), limba și literatura română: Procentul de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 70,20%. 371 elevi au obținut nota 10.
- Proba E.b), limba și literatura maternă: Procentul de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 81,90%. Un număr de 18 elevi au obținut nota 10.
- Proba E.c), disciplina obligatorie profilului (matematică sau istorie): Procentul de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 51,40%. 772 elevi au obținut nota 10.
- Proba E.d), disciplina la alegere din profil: Procentul de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 68,10%. 1556 elevi au obținut nota 10.
Județele cu cele mai bune rezultate au fost Brăila (52,1%), Cluj (51%), Galați (47,8%), Iași (47,3%), București (46,4%). Potrivit ministerului, 16 elevi au obținut media 10.
Rezultatele din anii precedenți:
- 2016: 38,39%
- 2017: 38,23%
- 2018: 39,55%
- 2019: 42,15%
Rezultatele obținute la simulările naționale nu se contestă. Ele sunt comunicate elevilor și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor.
Notele obţinute la simulările de bacalaureat 2021 nu se trec în catalog. Prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.
1 Trackback / Pingback