Ramai la curent!

Stiri Brasov

FOTO&VIDEO. Noaptea Muzeelor la Casa Mureșenilor. O călătorie în trecutul „decrețeilor”, dar și oportunitatea de a fi tipograf pentru o seară

Publicat

in

După un an de pauză, muzeele și-au deschis porțile în Noaptea Muzeelor. Fiecare unitate s-a pregătit cum a putut mai bine pentru a-i impresiona pe vizitatori, lucru pe care l-a făcut și Muzeul Casa Mureșenilor din Brașov.

Aici, vizitatorii trecuți de 40 de ani – numiți și „decreței”, pentru că s-au născut în perioada în care era în vigoare decretul prin care se interzicea avortul – „ au derulat banda” și și-au adus aminte de penarele masive de lemn, de trusele de geometrie chinezești, de stilouri chinezești pe care părinții le cumpărau de te miri cine știe unde, de creioanele chimice sau de cravata de pionier.

Expoziția pregătită de Casa Mureșenilor i-a adus  aminte vizitatorului trecut de 40 de ani că în „Epoca de Aur”, produsele „made in China” erau la mare căutare, inclusiv celebra cacao, din care primeai o porție infimă la o cană de lapte, pentru că era cumpărată „pe sub mână”. 

La muzeu a fost pregătită expoziția „Școala de altădată”, în care au fost expuse rechizite, uniforme sau manuale diplome, poze din perioada comunistă, dar și din cea interbelică. 

Expoziția creată a lăsat senzația uneia foarte „umane”, în care sunt prezentate obiecte de zi cu zi, pe care mulți dintre noi le aruncau în urmă cu mulți ani.

Cine mai păstra un stilou stricat sau un penar dezmembrat, care nu mai putea fi reparat?

Dar tocmai acesta a fost farmecul expoziție: a trezit amintiri.

E imposibil ca cel care a primit la palma câteva rigle triunghiulare să nu își amintească de episod în momentul în care vede aceste obiecte expuse. Sau când vede manualul de caligrafie… își amintește de coșmarul literelor frumoase, care nu ieșeau întotdeauna, mai ales cu un stilou românesc, care avea prostul obicei „să curgă”.

Amintiri au trezit și costumele de pionier, cu trese, cravate și „șnururi” (astea numai pentru comandanți: roșu – de grupă, galben – de detașament, albastru – de unitate). 

De la „Îngerașul școlarului” la „Tânărul leninist”

De asemenea, au fost expuse manuale, dar și alte materiale didactice prin care erau promovate în trecut valorile sociale.

Astfel de materiale nu au fost „inventate ” de comuniști. Ei au preluat un model și au schimbat numai paradigma. Astfel, la Casa Mureșenilor a putea fi văzut un număr al revistei „Tânărul leninist” din 1962, dar și publicații interbelice, cum erau „Îngerașul școlarului” sau „Patria mea”.

Vizitatorii au putut pleca cu o copie a celui mai vechi document scris în limba română 

Un alt punct de atracție a fost „tipografia” model Coresi (replica primului teasc tipografic). Cu ajutorul unei tiparnițe, vizitatorii au putut vedea ce însemnă „arta tiparului” în secolul al XVI-lea și au primit, ca suvenir, o foaie tipărită a „Scrisorii lui Neacșu din Câmpulung către Hans Beckner, judele Brașovului” (1521), cel mai vechi document, păstrat, scris în limba română.

Tipărire acestei scrisori nu este tocmai simplă, cea mai delicată operațiune fiind aplicarea cernelii pe matrițe.

Dacă e prea puțină nu se văd literele. Dacă e prea multă cerneală… nici așa nu e bine. 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Primăria Ghimbav a lansat licitația pentru amenajarea unei zone de evenimente. Primul festival va fi Rockstadt Extreme Fest

Publicat

in

Ghimbavul este, din acest an, gazda celui mai mare festival rock din România, Rockstadt Extreme Fest, după mulți ani în care evenimentul s-a desfășurat la Râșnov. Pentru ca acest festival să se desfășoare în cele mai bune condiții pe noul amplasament, Primăria Ghimbav va realiza o serie de lucrări de amenajare, iar în această perioadă caută un constructor.
Licitația de lucrări, cu o valoare estimată de 39.504.676 lei, fără TVA, a fost lansată pe platforma electronică de achiziții publice, iar ofertele sunt așteptate până în 8 aprilie.

Ce lucrări sunt prevăzute pentru viitorul centru de evenimente de la Ghimbav

Terenul alocat zonei de evenimente are o suprafață totală de 7 hectare și este situal spre Brașov, în vecinătatea drumului național DN 1,
Printre altele, prin acest proiect, vor fi amenajare platforme betonate pentru două scene, alei pietonale, zone de alimentație publică, zone de parcare, zone pentru spectatori, zine de relaxare. De asemenea, va fi realizat iluminat public.
Conform Primăriei Ghimbav, în periodele în care nu va găzdui festivaluri, zona de evenimente va avea funcțiunea de parc.

Citește mai departe

Cotidian

Panoramicul funcționează fără autorizație de mediu. Administratorii unui dintre cele mai luxoase restaurante ale Brașovului nu au depus documentația la Direcția Județeană de Mediu

Publicat

in

Chiar dacă este deschis de multe luni, una dintre cele mai luxoase unități de alimentație publică din Brașov, Restaurantul Panoramic de pe Tâmpa, nu deține o autorizație de mediu, chiar dacă este amplasat într-o arie protejată. În lipsa acestei autorizații, potrivit legislației de mediu, operatorul economic este pasibil de amenzi.

Pentru a putea funcționa în condiții de legalitate, restaurantul ar fi trebuit să depună la Direcția Județeană de Mediu dosarul pentru obținerea autorizației de mediu. Acest lucru nu s-a întâmplat, a declarat directorul Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă.

„În aceste condiții, nu putem derula procedura de autorizare a unității”, a explicat Băncilă.

Reprezentantul Direcției Județene de Mediu Brașov a mai spus că în documentația de reglementare, trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora pe drumul ce leagă Valea Cetății de Restaurantul Panoramic.

„Pentru a putea face aprovizionarea cu mijloace auto, este nevoie de o convenție semnată între Direcția Județeană de Mediu, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt și unitatea de alimentație publică. Acest document nu ne-a fost prezentat”, a precizat Ciprian Băncilă.

Restaurantul Panoramic a fost redeschis în 19 octombrie 2025, după ce a fost renovat și modernizat.

Citește mai departe

Investitii

Olympus Foods investește 7,5 milioane euro pentru o nouă hală la Fabrica de Lapte Brașov

Publicat

in

Olympus Foods România, unul dintre cei mai mari producători de lactate din regiune și lider în colectarea laptelui de la fermierii din România, va construi o nouă hală la Fabrica de Lapte Brașov, cu suprafață de 7.100 metri pătrați. Obiectivul noii investiții, în valoare de 7,5 milioane euro, este de a extinde capacitățile de producție și depozitare ale fabricii. Investiția vine la aproximativ un an de la inaugurarea centrului logistic de peste 40 de milioane euro, un proiect cu suprafață totală de 13.500 mp și depozit frigorific high-bay în care se stochează peste 32.000 de paleți cu produse.

„Noua investiție continuă dezvoltarea sustenabilă a Fabricii de Lapte Brașov, sporind în mod semnificativ capacitățile noastre de producție și furnizare a lactatelor Olympus. Este o evoluție firească, ce are rolul de a răspunde cererii în ascensiune pentru alimente de calitate, pe măsură ce brandul Olympus se extinde în tot mai multe țări europene. Pentru noi, această nouă investiție reprezintă o validare a calității pe care o livrăm de peste 25 de ani consumatorilor din România și a bunelor relații pe care le-am construit cu partenerii noștri locali și internaționali”, a declarat Dimitrios Kelas, Director General Olympus Foods Romania.

Olympus propune o investiție care să respecte și mediul

Noua hală este proiectată să respecte cerințe stricte de eficiență energetică și responsabilitate în utilizarea resurselor, urmărindu-se ca aceasta să aibă o amprentă minimă asupra mediului, atât în faza de construcție, cât și în faza de operare. Aceste reguli au guvernat toate investițiile realizate la nivelul Fabricii de Lapte Brașov, de la construcția sa în 2011 și până în prezent, iar odată cu startul lucrărilor la noua hală, valoarea totală a acestor investiții se ridică la 217,5 milioane euro.

„Dezvoltarea capacităților de producție și stocare ale Fabricii de Lapte Brașov se află într-o fază cu ritm accelerat, care a dus în ultimii 5 ani la investiții de 70,7 milioane euro. Dovadă stă faptul că, la mai puțin de doi ani de la intrarea în funcțiune a noului centru logistic, demarăm construcția unei hale ce urmează a găzdui noi linii de producție și spații pentru depozitare. Ceea ce doresc să punctez este că această nouă investiție, ca și toate celelalte de până acum, vine ca răspuns la creșterea organică a cererii și este corelată cu volumele de lapte pe care ni le pot furniza partenerii noștri, cei peste 1.200 de fermieri din România”, a declarat Adrian Cornea, Plant Manager Fabrica de Lapte Brașov.

Pe lângă noul centru logistic, printre proiectele majore implementate până acum se mai numără dotarea fabricii cu stație de extragere a biogazului din apa uzată, instalarea unui sistem fotovoltaic pentru a reduce consumul de energie electrică din surse convenționale și adopția noilor tehnologii ce reduc impactul ambalajelor asupra mediului. În categoria tehnologiilor inovatoare se încadrează lansarea în premieră a laptelui în ambalaj r-PET 100% reciclabil sau a paharelor de iaurt din r-PET cu etichete detașabile care facilitează colectarea selectivă și reciclarea. Acestora li se adaugă noul magazin Olympus al Fabricii de Lapte Brașov, deschis în decembrie 2025 și care oferă produse la preț de producător comunităților din județ.

Citește mai departe

Trending