Ramai la curent!

Cotidian

Administratorii speciali de la Carfil și Tohan, eliberați din funcție. Reproșul ministrului Năsui: salarii mari, pregătire de privatizare deloc

Publicat

in

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui (USR), a anunțat  eliberarea din funcţie a administratorilor speciali pentru privatizare de la Tohan şi Carfil, care au un salariu lunar de aproximativ 9.000 de lei, deşi ambele companii de stat înregistrează pierderi.
Năsui spune că, în teorie, acești administratori speciali ar fi trebuit să pregătească companiile de stat pentru privatizare, dar nu au reușit mare lucru până acum. Mai mult, el nu a scăpat ocazia de a face publice și veniturile pe care cei doi le obțin, după această activitate care se dovedește ineficientă:
„Acești administratori ar fi trebuit să pregătească companiile de stat pentru privatizare, însă, în practică, nu fac nimic. Dimpotrivă, își iau bani atât timp cât compania nu este privatizată”.
 
Tohan și Carfil sunt două companii de stat care au  administratori speciali, iar salariile lor erau de 8.962 de lei și 9.000 de lei pe lună, conform ministrului Economiei.
 
„De unde bani? Din banii companiilor, care mai departe fac pierderi și generează datorii la stat. Datorii care sunt șterse periodic. Deci din banii noștri, ai contribuabililor. Cât de utili au fost acești administratori speciali pentru aceste două companii? Tohan SA este pe pierderi. În 2020 a avut pierdere de 3,6 milioane de lei. Și are datorii la stat de peste 30 de milioane de lei. Carfil SA este și ea pe pierderi, 11 milioane de lei în 2020 și are datorii de peste 15 milioane de lei, tot la stat. La un moment dat va trebui să ne oprim cu toate sinecurile și toate categoriile <<speciale>>”, a scris Năsui, miercuri, pe Facebook.
 
Cu o zi înainte, evident, tot pe Facebook, ministrul Claudiu Năsui anunțase eliberarea din funcție a altor trei administratori ai unor companii de stat: Băița SA, Uzina Mecanică Plopeni și Uzina Mecanică București. Și în acest caz, Năsui a făcut publice salariile lor: 10.871 de lei, 10.476 de lei și 14.658 de lei pe lună.
 

„Focuri de avertisment”, trase de Ministerul Apărării 

 
Dacă ministrul Economiei este în plină ofensivă împotriva administratorilor companiilor care produc armament sau mijloace tehnice, Ministerul  Apărării Naționale (MApN) reclamă faptul că Ministerul Economiei nu se grăbește să finalizeze unele proceduri de omologare, astfel încât armata Română să poată lansa comenzi către industria de apărare autohtonă. De altfel, potrivit defenceromania.ro  zilele trecute, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, a trimis o adresă către Claudiu Năsui, ministrul Economiei, un document în care atrage atenția că „în urma propunerilor de replanificare a termenelor de omologare a munițiilor, există posibilitatea pierderii de către Romarm a unor venituri importante și, în ceea ce privește MApN, crearea dependenței de companii străine, în condițiile în care securitatea aprovizionării și crearea capacității de reface a stocurilor de muniții de război impun aprovizionarea din surse naționale”.
 
În documentul amintit, el a prezentat și câteva exemple, printre care și bomba explozivă cal. 82 mm și cea de 120 mm, produse tradiționale din portofoliul Romarm:
 
În 2020 procedura de achiziție a fost anulată deoarece oferta nu a fost conformă și nu a respectat cerințele fișei de produs. La reluarea procedurii anul acesta, pe lângă C.N. ROMARM S.A., care până în prezent nu a omologat lovitura cu bombă explozivă cal. 120 mm, au depus candidaturi alți doi operatori economici (unul român și unul străin), care ar putea avea oferte viabile”. 
 
În finalul adresei MApN amintește că tocmai pentru a veni în sprijinul industriei naționale de apărare a trimis anual, începând din 2019, intențiile privind achizițiile de echipamente, piese și muniții pe o perioadă de 10 ani.
 
 

Citește mai departe
1 Comentarii

Cotidian

Cumpărături fără cozi în Brașov: sistemul Scan & Go în 17 magazine. Clienții își scanează singuri produsele la raft

Lidl introduce în 17 magazine din județul Brașov sistemul Scan & Go, care le permite clienților să își scaneze singuri produsele și să evite cozile de la casă, folosind aplicația Lidl Plus.

Publicat

in

Cumpărăturile clasice, cu stat la coadă și verificat bonul la scanerele de la ieșirea din incintă, încep să devină din ce în ce mai rare, în mai multe magazine din județul Brașov. Lidl România a introdus, începând cu 30 aprilie, sistemul „Scan & Go” în 17 magazine din Brașov și localitățile din jur, o funcție care le permite clienților să își scaneze singuri produsele direct de pe raft, folosind telefonul mobil și aplicația magazinului.

Noua opțiune este disponibilă prin aplicația Lidl Plus și este menită să reducă timpul petrecut la casă. Practic, cumpărătorii își scanează cu telefonul produsele pe măsură ce le adaugă în coș, iar la final merg la o casă de marcat rapidă, unde plata se face fără a mai trece fiecare articol pe bandă. Sistemul vine la pachet și cu cântare inteligente pentru produsele vrac, care recunosc automat tipul de produs și generează eticheta de preț. Aceasta este apoi scanată și adăugată în coșul virtual din aplicație.

Funcționalitatea a fost extinsă în mai multe orașe din județ, printre care Brașov, Codlea, Ghimbav, Râșnov, Săcele și Zărnești.

Magazinele din județul Brașov în care este disponibilă funcția Scan & Go:

  • Brașov, Strada Saturn, Nr. 35A
  • Brașov, Strada Turnului, Nr. 1
  • Brașov, Strada Spicului, Nr. 5
  • Brașov, Strada 13 Decembrie, Nr. 129D
  • Brașov, Strada Hărmanului, Nr. 47B
  • Brașov, Strada Zizinului, Nr. 140
  • Brașov, Strada Carpaților, Nr. 44
  • Brașov, Strada Alexandru Ioan Cuza, Nr. 3
  • Brașov, Bulevardul Griviței, Nr. 2E
  • Brașov, Strada Poienelor, Nr. 7J
  • Brașov, Str. Cristianului, Nr. 1-3      
  • Codlea, Strada Lungă, Nr. 32
  • Ghimbav, Strada Făgărașului, Nr. 2B
  • Hărman, Strada Gării, Nr. 674A
  • Râșnov, Calea Brașovului, Nr. 11
  • Săcele, Strada Câmpului, Nr. 97
  • Zărnești, Strada Ciucaș, Nr. 13

Sistemul Scan & Go este deja folosit în zeci de magazine din București și din alte județe, fiind parte din strategia retailerului de a muta o parte din experiența de cumpărare în zona digitală.

Pentru un ghid video detaliat de utilizare al procesului Scan&Go puteți accesa pagina de Youtube Lidl România aici

Citește mai departe

Cotidian

Crucea de pe sigla Salvamont România, contestată de Societatea Națională de Cruce Roșie din România. Salvatorii montani au lansat un concurs pentru o nouă siglă

Publicat

in

Sigla Salvamont România ar putea fi schimbată, dacă demersul în instanță al unui ONG, Societatea Națională de Cruce Roșie din România va avea succes. Anunțul a fost făcut de Salvamont România, care consideră că prin acest demers se aruncă „la lada de gunoi o colaborare îndelungată foarte bună și cu rezultate excepționale”.

„În toamna anului 2024, Societatea Națională de Cruce Roșie din România a notificat Salvamont România, susținând că utilizarea simbolului «cruce roșie» în cadrul siglei Salvamont ar fi nelegală și solicitând renunțarea la actuala emblemă.  În răspunsul nostru am subliniat faptul că activitatea de salvare montană din România este oficializată de peste 122 de ani, iar emblema «triunghiul Salvamont» a fost concepută în anii ’60 și consacrată legal, împreună cu denumirea oficială «Salvamont», încă din anul 1969, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 140/1969 privind prevenirea accidentelor turistice și organizarea acțiunilor de salvare în munți (…) Din păcate, atât discuțiile telefonice, cât și cele două adrese oficiale transmise conducerii Societății Naționale de Cruce Roșie din România nu au condus la o soluție amiabilă, iar în cursul acestui an a fost înaintată în instanță cererea de anulare a siglei Salvamont, folosindu-se argumente pe care le considerăm nefondate și departe de realitate. În cadrul acțiunii sunt formulate acuzații potrivit cărora Salvamont ar utiliza sigla în scopuri comerciale, ar obține avantaje economice sau ar genera profit din activitatea de salvare montană. Considerăm aceste afirmații profund nedrepte și lipsite de orice fundament, în condițiile în care Salvamont este un serviciu public de urgență, gratuit, aparținând administrațiilor publice locale și județene și integrat în Sistemul Național de Urgență. Salvamont România va continua toate demersurile legale necesare pentru apărarea siglei sale oficiale, simbol reprezentativ al activității de salvare montană din România. Ne exprimăm totodată speranța că, indiferent de rezultatul acestui proces — unic la nivel mondial în domeniul salvării montane — relațiile excelente construite de-a lungul deceniilor între structurile locale Salvamont și Crucea Roșie vor rămâne neafectate”, au precizat reprezentanții Salvamont România.

Pe de altă parte, Salvamont a anunțat că până vineri, derulează un concurs de grafică pentru realizarea unei noi sigle. Noua propunere trebuie să păstreze elementele de identitate ale siglei actuale, dar să aibă un design care să nu mai deranjeze vizual și să creeze obiecții din partea conducerii Societății Naționale de Cruce Roșie din România și pe care să o folosim în situația, puțin probabilă, în care vom pierde acest proces.

Citește mai departe

Cotidian

Pui de urs, capturat de lângă Valea Cetății din Râșnov și mutat la câțiva kilometri distanță. Animalul a fost dus la distanță de zonele locuite, anunță autoritățile locale

Publicat

in

Un pui de urs care s-a obișnuit să se plimbe prin zona Peșterii din Valea Cetății din Râșnov a fost capturat și relocat în altă zonă.

Prezența animalului a fost reclamată de concesionarul Peșterii Valea Cetății, iar intervenția a fost realizată de o echipă formată din reprezentanți ai Ocolului Silvic, ai Jandarmeriei, un medic veterinar și primarul orașului, Horia Motrescu.

„Animalul a fost capturat în jurul orei 14.30, crotaliat și relocat în zona Provița din Glăjărie, departe de zonele locuite”, a anunțat primarul Râșnovului.

Practic, puiul de urs a fost mutat la câțiva kilometri distanță și, dacă nu găsește hrană în pădure sau este alungat de alți urși, este foarte probabil să revină în zona de unde a fost capturat.

Citește mai departe

Trending