Ramai la curent!

Cotidian

Explicații pe bani, oferite în Consiliul Local Brașov de avocatul care „luptă” pentru Primărie în războiul cu P&P. Contractul cu Gabriela Trandafir merge mai departe, chiar dacă ea nu a obținut nicio victorie

Publicat

in

Avocatul Gabriela Trandafir, care reprezintă Municipiul Brașov în procesele cu P&P a venit joi în Consiliul Local Brașov, pentru a prezenta stadiul numeroaselor procese Primărie vs P&P, din care, până acum, municipalitatea brașoveană a ieșit destul de „șifonată”. Practic, până acum, în niciun dosar municipalitatea nu a obținut sentințe favorabilă. Cu toate acestea, avocata și-a încasat onorariul, calculat la oră. De altfel, și timpul petrecut ieri în Consiliul Local a fost „cronometrat” de avocată, chiar dacă a fost vorba despre o întâlnire de evaluare a stadiului dosarelor, nu de servicii juridice propriu-zise. 

Conform explicațiilor avocatei, în acest moment sunt pe rol două dosare care au ca obiect strămutarea altor două dosare. De asemenea, mai sunt două dosare aflate în stadiul judecării în fond care nu au termen fixat și mai este unul în recurs, cu termen de judecată pe 4 august, la Curtea de Apel Brașov. Pentru acest ultim dosar, Trandafir  a solicitat strămutarea și suspendarea judecății.

În ceea ce privește rezultatele ea a menționat că „a mai fost un dosar soluționat definitiv, cu respingerea recursului (depus de Municipiul Brașov, n.n.). Este vorba despre acea suspendare a modificării Regulamentului de organizare a serviciului de parcări. Avem termen pe fond la mijlocul lunii septembrie”.

Gabriela Trandafir: „Primăria are argumente”. Marius Potea: „Argumentele nu i-au convins pe judecători”

Cum în nici niciunul dintre dosare, Gabriela Trandafir nu a obținut notabile, ea a fost întrebată de consilierul local social-democrat Marius Potea (și el avocat) dacă a estimat șansele de reușită ale Primăriei și dacă le-a prezentat municipalității.

„Nu este deontologic să dai șanse ci să vezi dacă un client are sau nu argumente. În cazul nostru, avem argumente. Argumentele noastre pentru reziliere le-am prezentat când ați votat ca autoritatea deliberativă încetarea contractului, urmând ca autoritatea executivă să transmită notificarea de reziliere, ceea ce s-a și întâmplat. Instanța a suspendat hotărârea de Consiliu Local. Notificarea, care este actul specific între părți nu este suspendată”, a răspuns Trandafir. 

La rândul său, Marius Potea i-a răspuns că toate argumentele prezentate de avocată nu l-au convins nici pe el, dar nici pe judecători.

„Orice persoană, dacă vede că după patru luni un avocat îi pierde toate procesele, se gândește la ruperea colaborării”, a declarat social-democratul. 

„Vă reamintesc că cererea de fond nu a fost soluționată, ci numai cerea de suspendare”, a rispostat avocata. 
 

Primăria Brașov, „prinsă în capcana” contractului cu Gabriela Trandafir? 

În timpul discuțiilor din Consiliul Local Brașov a fost întoarsă pe toate fețele problema onorariului, principalii protagoniști fiind Marius Potea și Gabriela Trandafir. Marius Potea a reclamat că din documentele prezentate de avocată lipsesc 73 de ore, opinia lui fiind că au fost plătite 250 de ore, iar avocata a prezentat documente justificative pentru 177. Avocata a spus că a primit banii pentru cele 177 de ore. 

„A mai rămas o parte din contract, care nu a fost facturată. Orele despre care spuneți că lipsesc, sunt ore pe care le voi folosi, inclusiv în discuția de acum”, a declarat Trandafir.

Totodată, ea a menționat că „orice întâlnire la sediul unui client are un timp de 7 ore. Deja s-au împlinit cele 7 ore de când am plecat de acasă (pentru discuția din Consiliul Local Brașov – n.n.). Promit să nu vă facturez 10 sau 15 ore, în funcție de durata ședințelor”, a declarat Trandafir. 

În timpul ședinței,  Pamela Diaconu (PNL), și ea avocat de profesie, a întrebat dacă și în continuare, Gabriela Trandafir va percepe un onorariu calculat la oră. „Voi percepe un onorariu orar, așa cum prevede contractul, cu o valoare fermă. Nu putem modifica la jumătatea contractului forma de plată”, a răspuns Trandafir.   Totuși, ea a spus că ar fi dispusă la o renegociere a contractului, dacă „este să împărțim riscurile. Atunci, o să vă rog să aveți în vedere și un onorariu de succes, în cazul în care vor fi soluții favorabilă, raportat la valoarea contractului de delegare (a serviciilor de parcare)”. 

Discuțiile din Consiliul Local au dorat aproape două ore, fără a se ajunge la o concluzie. Practic, acest contract va merge mai departe. 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Citește mai departe

Trending