Ramai la curent!

Cotidian

Sebastian Rusu iese la contra-atac, după a fost acuzat de USR că nu își face treaba: „Dispoziții comunicate pe Facebook, director plecat din cauza presiunilor, consilieri personali care dau dispoziții”

Publicat

in

După ce din partea unor USR-iști membri de partid sau simpatizanți au lansat o ofensivă împotriva viceprimarului Brașovului, Sebastian Rusu, acesta a ieșit joi la contra-atac, acuzând presiuni făcute asupra funcționarilor, dar și decizii luate „peste capul lui” de primarul Brașovului. 

Astfel, Sebastian Rusu a declarat că are în coordonare cele mai grele activități, cum este cazul gospodăririi orașului (întreținere și reparații străzi, salubrizarea, spațiile verzi) sau ordinea publică.

Am avut un concediu, iar în această perioadă, unii au considerat că este cazul să mă atace pe niște chestiuni pe care eu le consider niște elucubrații și niște fabulații (…) A veni și a da încontinuu în funcționarii primăriei și a spune că sunt incompetenți, că sunt tot telul de interese, sau că mafia sau alte afirmații de genul acesta lansate de câteva luni au creat o situație conflictuală, iar oamenii nu mai pot da randament. La aceste tensiuni contribuie tot felul de consilieri ai primarului, care merg peste oameni, dau dispoziții. Ei dau aceste dispoziții în baza directivelor primite de la domnul primar”, a declarat Rusu. 

Acesta a menționat că are în subordine Direcția Tehnică, care nu are de luni bune un director tehnic. „Directorul tehnic ar trebui să fie un filtru. Pentru că nu mai există un director tehnic, toate problemele ajung direct la mine, așa că am preluat și din activitatea directorului tehnic. Timp de aproximativ o lună și jumătate, director tehnic a fost un domn foarte competent, Marius Comănici, dar care, în urma unor presiuni din partea conducerii primăriei, a decis să nu mai rămână. Probabil s-a aflat între ciocan și nicovală. Apoi, șeful Serviciului de Străzi – unde avem și reparațiile, dar și marcajele sau curățarea străzilor – a aflat de pe Facebook de decizia primarului de a nu i se mai prelungi decizia. A decis să demisioneze. Un consilier din cadrul departamentului – Gheorghe Drăgoi – a fost demis fără știrea mea. Mai sunt trei persoane care urmează sa se pensioneze. Încercăm să suplinim aceste lucruri”, a declarat Rusu. 

„Ne călcăm în picioare”

De asemenea, Rusu a menționat că sunt consilieri personali de la cabinetul primarului care dau dispoziții anumitor oameni din instituție, iar funcționarii sunt derutați, pentru că nu mai știu ce trebuie să facă în primul rând. „Ne călcăm în picioare, ca eu cer ceva, funcționarul spune că i s-a cerut altceva de către un consilier al primarului. Când un om primește ordine din trei locuri, și el este confuz. Cred că lucrurile trebuie să funcționeze fluent, să nu aruncăm cuvinte înainte de a evalua. Trebuie să facem o echipă și să ținem cont că fiecare om poate fi capacitat să dea maximul, dar și să analizăm rolul acelor consilieri personali”, a declarat Rusu, care  s-a referit la Adriana Miron. 

Totodată, Rusu a declarat că sunt întârzieri și în semnarea contractelor subsecvente, care stau și câte trei luni la cabinetul primarului. 

O fundație decide, primăria răspunde

Pe de altă parte, Sebastian Rusu a ridicat și problema arborilor periculoși, de care răspunde tot el. „Au fost acele probleme după ultima ninsoare. Au fost arbori care au produs pagube. Nu am mai putut interveni și să tăiem. Avem solicitări de la asociațiile de proprietari, dar nu se poate interveni, pentru avem colaborarea cu acea fundație, ProPark, care  vine să supervizeze activitatea din Primărie și să ne spună dacă putem sau nu să tăiem. Fără acordul ProPark, Serviciul Spații Verzi nu acționează. Dacă este o pagubă, fundația nu își asumă nicio răspundere. Răspunderea cade în sarcina Primăriei. Cred că este delicat să interzici unui specialist al primăriei să intervină. Dacă este acel parteneriat, atunci și partenerul ar trebui să își asume răspunderea”, a declarat Rusu. 

 

 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Citește mai departe

Trending