Ramai la curent!

Cotidian

Vânătoare de ciori în Brașov. Un viceprimar a mers până la Ministerul Mediului cu jalba-n proțap

Publicat

in

Nu doar porumbeii, care murdăresc fațadele clădirilor și trotuarele, ci și ciorile sunt o problem luată în serios de Primăria Brașov. Dacă pentru porumbei, soluția găsită de municipalitatea a fost interzicerea hrănirii acestora, pe domeniul public, în cazul ciorilor e posibil să fie luate măsuri mai drastice, având în vedere că metodele de alungare a păsărilor folosite până acum nu au funcționat pentru mult timp.

Problema a fost ridicată zilele trecute de viceprimarul Sebastian Rusu, într-o întâlnire pe care a avut-o la București, la Ministerul Mediului, cu secretarul de stat Ionuț Banciu. Acesta cunoaște îndeaproape problema, mai ales că este brașovean. Viceprimarul a solicitat ridicarea cotelor de recoltare la păsări, astfel încât la ciori să re poată interveni cu pușca.

„Am discutat și analizat ordinul de ministru, privind cotele de recoltă pentru păsări, care urmează să fie semnat. Acest ordin va permite intervenția pentru reducerea numărului de ciori din orașe și implicit din municipiul Brașov, unde această specie de păsări creează probleme serioase și disconfort cetățenilor care merg în parcuri pentru recreere”, a spus viceprimarul Sebastian Rusu după întâlnirea de la București.

Relocare versus recoltare

La fel ca în cazul urşilor, Ministerul poate da acordul pentru relocare sau pentru recoltare. În primul caz însă, intervenția este mai mult decât complicată, pentru că implică utilizarea unor capcane speciale pentru ciori. Astfel, soluția mai practică rămâne recoltarea. Potrivit secretarului de stat Ionuț Banciu, în prezent, ordinul de ministru prin care au fost stabilite cotele de vânătoare pentru mai multe specii de păsări a trecut de etapa de dezbatere publică și urmează să intre în vigoare.  

Conform proiectului de ordin de ministru care a trecut de faza dezbaterii publice, în sezonul actual 2021 – 2022, în judeţul Braşov pot fi recoltate legal 1.184 de exemplare de cioară grivă şi niciun exemplar de cioară de semănătură. Acestea pot fi recoltate însă, nu din zona urbană, ci din fondurile de vânătoare din judeţ, ceea ce nu rezolvă problema pe care o are Braşovul.

„Rămâne ca viceprimarul Brașovului să ia legătura cu legătura cu Dan Ionescu, specialist în cadrul Societății Ornitologice Române, pentru a vedea ce soluții sunt pentru rezolvarea acestei probleme”, a precizat Banciu. Pe termen lung autorităţile vor trebui să rezolve legislativ şi această problemă cu care se confruntă mai multe localităţi din ţară. În Braşov, cele mai afectate zone de excesul de ciori sunt parcul Tractorul şi zona Gării.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Citește mai departe

Trending