Ramai la curent!

Cotidian

Revelion cu artificii la Codlea. Spectacolul pirotehnic va dura cinci minute

Publicat

in

Primăria Codlea a decis ca și în acest an să le ofere locuitorilor care vor să întâmpine anul 2026 pe promenada din centrul orașului posibilitatea de a se bucura de un foc de artificii.

Anunțul a fost făcut de reprezentanții primăriei în timpul spectacolului din 1 Decembrie, când au fost aprinse luminițele de Crăciun din oraș.

Conform Primăriei Codlea, focul de artificii din noaptea de Revelion va începe la ora 0.00 și va dura cinci minute. De asemenea, pentru oamenii care vor fi în Promenadă, autoritățile locale au pregătit și un program artistic.

Decizia autorităților locale din Codlea este în contrast cu ceea ce se va întâmpla în alte orașe mari din județ. Astfel, în Brașov și Făgăraș, focul de artificii va fi înlocuit cu show-uri de lasere sau alte efecte luminoase. Cel puțin la Brașov, argumentul municipalității brașovene a fost că prin renunțarea la focul de artificii sunt protejate animalele de companie și este evitată poluarea aerului.

Pe de altă parte, reprezentanții municipalității codlene au menționat că au analizat mai multe scenarii, iar concluzia a fost că cea mai oportună decizie este organizarea unui foc de artificii.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Drumul de pe Tâmpa, închis de Garda Forestieră. Vor mai avea acces doar mașinile de intervenții

Publicat

in

Drumul de pe Tâmpa, care pornește din Valea Cetății și ajunge la Restaurantul Panoramic a fost închis vehiculelor care deservesc unitatea de alimentație publică. Anunțul a fost făcut vineri de către directorul Gărzii Naționale Forestiere, George Gârbacea, care a precizat că acest drum va mai putea fi folosit doar de autospecialele de intervenție (Pompieri, SMURD, Ambulanță, Poliție sau alte instituții).

„Traseu turistic transformat în drum auto, fără acte. Am primit o sesizare că pe un traseu turistic circulă mașini. După cum observat, acest lucru este adevărat, iar Garda Forestieră a dispus ca acel drum să fie închis și să fie folosit de autorități pentru cazuri de urgență”, a declarat reprezentantul Gărzii Forestiere.

Amintim că la finalul lunii martie, Direcția Județeană de Mediu Brașov a anunțat că Restaurantul Panoramic (care funcționează într-o arie protejată) nu deține o autorizație de mediu (document în care trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora).

Citește mai departe

Cotidian

Dronă căzută în municipiul Galați, după atacurile Rusiei în Ucraina. Aparatul de zbor a afectat o gospodărie și un stâlp de electricitate

Publicat

in

Locuitorii din municipiul Galați au semnalat, prin serviciul 112, la ora 02.31, căderea unei drone în oraș, în zona Bariera Traian. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale, care a menționat din primele evaluări rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

„Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliția Română și militari din MApN”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale.

Incidentul s-a produs în contextul în care, în cursul nopții, în cursul nopții, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, una dintre ținte fiind orașul Reni (la 22 de kilometri de Galați).

„Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită au decolat la ora 02.00, din Baza 86 Aeriană de la Fetești. Centrul Național Militar de Comandă a notificat IGSU privind instituirea măsurilor de alertare a populației din localitățile Grindu și Isaccea, din județul Tulcea, fiind transmis, la ora 02.14, mesaj RO-ALERT. Aeronavele Eurofighter Thyphoon au avut contact radar cu o țintă aflată la 1,5 km de Reni, deasupra teritoriului ucrainean. Piloții au avut autorizare de angajare a dronelor. Radarele MApN de la sol au avut contact radar cu un grup de ținte până în zona localității Reni, Ucraina, unde au fost raportate multiple explozii”, se arată în comunicatul MApN.

Din comunicatul ministerul nu rezultă dacă aparatele de zbor Eurofighter Typhoon au tras sau nu asupra dronei care a pătruns în spațiul aerian al României.

Citește mai departe

Cotidian

Prezentare publică a bugetului local, la Primăria Municipiului Brașov. Cetățenii interesați sunt așteptați la sala de consiliu

Primăria Brașov organizează o prezentare publică a bugetului local, invitând cetățenii să participe la dezbaterea privind modul de cheltuire a banului public.

Publicat

in

Vineri, 24 aprilie, ora 9.00, Primăria municipiului Brașov organizează o prezentare publică a bugetului local. Întâlnirea va avea loc în sala de consiliu de la primărie, acolo unde sunt așteptați să vină toți cei interesanți de aspecte ce țin de administrarea banului public și a municipiului. Accesul se va face însă în limitele locurilor disponibile în sala de consiliu de la subsol.

„Menționăm că Primăria Brașov este una dintre primele administrații publice din România care acum mai bine de 20 de ani a început organizarea acestui tip de dezbatere a proiectului de buget. Accesul în sală va fi permis în limita locurilor disponibile”, a transmis biroul de comunicare al instituției, într-un comunicat de presă.

Citește mai departe

Trending