FOTO. Depozit ilegal de deşeuri în Steagu. Poliţia l-a identificat şi amendat pe cel care a aruncat gunoiul pe marginea drumului

Poliţiştii locali de la Biroul de Activitate Comercială și Protecția Mediului au descoperit din nou depozite ilegale de deşeuri pe marginea drumurilor, în zone mărginaşe al oraşului. În urma unor verificări de rutină făcute săptămâna trecută, a fost identificată pe terenul situat între Şoseaua de sud-est și cimitirul „Schimbarea la faţă” de la Micșunica, o depozitare  de deșeuri rezultate din salubrizarea unui imobil.

 

 

Poliţiştii spun că în zona respectivă erau aruncate obiecte de mobilier, diverse recipiente în care fuseseră îmbuteliate băuturi alcoolice, saci cu bonuri de la pariuri sportive, deșeuri lemnoase, mashuri publicitare şi deșeuri menajere. În urma verificărilor, poliţiştii au reuşit să găsească şi sursa acestor deşeuri: un imobil situat pe str. Zizinului, în care proprietarul a făcut o igienizare, toate deșeurile rezultate din această activitate fiind aruncate pe câmp, în data de 16 septembrie 2021.

 

„Persoana responsabilă a fost sancționatăcontravențional conform OUG nr.195/2005 privind protecția mediului, cu completăile și modificările ulterioare, cu amendă în cuantum de 3.000 lei și s-a dispus ca măsură complementară salubrizarea zonei. Vineri 24 septembrie 2021, contravenientul a ridicat din zona respectivă, toate deșeurile aruncate. Le punem în vedere, pe această cale, cetăţenilor din municipiul Brașov, că sancțiunile prevăzute în asemenea cazuri nu sunt deloc de neglijat. Potrivit OUG nr.195/2005 privind protecția mediului, amenzile pentru persoanele fizice sunt cuprinse între 3000 lei și 6000 lei, iar pentru cele juridice între 25.000 lei și 50.000 lei”, a transmis Poliţia Locală. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.