Rafila: În perioada următoare este puţin probabil ca persoanele nevaccinate să nu contracteze Covid-19

Profesorul Alexandru Rafila consideră că în următoarea perioadă persoanele nevaccinate sunt foarte predispuse să contracteze virusul SARS-CoV-2, având în vedere contagiozitatea ridicată a tulpinii care circulă în prezent şi care se transmite de trei ori mai repede decât varianta iniţială a virusului. 

„Totuşi, cifrele pe care le avem la îndemână sunt de la Institutul de Sănătate Publică din România sau din alte ţări şi demonstrează ceva foarte clar: ţările care au acoperire mare vaccinală, chiar dacă au cazuri multe, nu au internări în spitale şi nu au decese decât în proporţie foarte mică. De fapt, asta e diferenţa între noi şi ei şi asta trebuie să înţelegem, ce se va întâmpla în perioada următoare. În perioada următoare este puţin probabil ca persoanele nevaccinate să nu contracteze boala. E foarte greu să nu conrtactezi boala, pentru că această tulpină e de trei ori mai transmisibilă decât tulpina originală şi asta e într-adevăr o problemă foarte mare, iar aglomeraţiile, în lipsa măsurilor de protecţie – mască şi distanţare – nu fac altceva decât să favorizeze transmiterea”, a afirmat Alexandru Rafila duminică seară, într-o emisiune la B1 Tv.

 

Medicul a mai menţionat că în vara trecută în România a lipsit o campanie de informare privind vaccinarea, care să îi convingă pe cei care nu erau decişi cu privire la vaccinare.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat duminică 10.400 noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 2818 sunt în Bucureşti.

În ultimele 24 de ore, 211 persoane au decedat. La ATI sunt internaţi 1.603 pacienţi cu COVID-19. 416 copii cu COVID-19 sunt în spital, 31 dintre ei fiind la ATI. Doar două judeţe mai au coeficientul infectărilor sub 3. Comitetul de coordonare a vaccinării a anunţat duminică un număr total de 35.394 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 17.051 cu prima doză sau cu serul Johnson&Johnson. De asemenea, 15.345 de persoane au făcut doza 3 de vaccin. (Sursa: News.ro)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.