Spitalul Militar Braşov creşte capacitatea de vaccinare anti-COVID a populaţiei generale. Oamenii se pot prezenta la centru şi fără programare

Începând de azi, sistemul medical militar va creşte capacitatea de vaccinare împotriva COVID-19 a populaţiei generale, a informat Ministerului Apărării Naţionale.  Spitalul Militar de Urgență “Regina Maria” din Braşov este printre cere care îşi va prelungi programul de vaccinare, în urma acestui ordin emis de ministrul Apărării Naţionale, gen. (r) Nicolae Ciucă. 

Începând de miercuri, va fi extins programul de funcţionare, respectiv de la ora 8,00 până la 20,00, de luni până duminică, al centrelor de vaccinare care funcţionează în cele 11 spitale militare din Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Sibiu şi Timişoara, la care se adaugă Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială “Gl. Aviator Victor Atanasiu” şi Centrul de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu al Armatei (CMDTA) “Acad. Ştefan Milcu” din Bucureşti, se arată în comunicatul de presă emis de MApN. 

Suplimentar, arată sursa citată, Direcţia medicală a MApN a demarat procedurile de reactivare, în cel mai scurt timp posibil, a altor 23 de centre de vaccinare, care vor funcţiona în incinta unor unităţi militare din 17 judeţe şi din Bucureşti de luni până vineri, între orele 8,00 – 16,00. 

În toate centrele organizate de MApN, populaţia generală care doreşte să se vaccineze se poate programa prin platforma unică ori se poate prezenta, la orice oră, în intervalul de funcţionare, fără o programare prealabilă. Toate persoanele imunizate vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV) şi vor primi adeverinţa de vaccinare, conform procedurilor, precizează MApN.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.