Ramai la curent!

Cotidian

De ce nu răspunde nimeni la call-center-ul DSP Brașov. Directorul instituției spune că problema s-a rezolvat

Publicat

in

De multe ori, de-a lungul acestei pandemii, şi cu precădere în ultima perioadă, braşovenii s-au plâns că nimeni nu răspunde la numărul de call-center al Direcţiei de Sănătate Publică, pentru a le da informaţii sau lămuriri. Prezentă ieri într-o conferinţă de presă iniţiată de prefectul judeţului, Cătălin Văsii, dr. Claudia Bularca – director executiv al DSP Braşov a pus situaţia pe seama personalului insuficient pe care instituţia în are.

„Avem o linie cu cinci ieşiri şi personal suficient”, a declarat Bularca, adăugând că pe lângă activitatea de call-center, angajaţii DSP sunt „prinşi” cu numărul mare de anchete epidemiologice care sunt de făcut în județ.

Temporar totuşi, problema personalului insuficient pare a fi acoperită, cel puţin în ceea ce priveşte activitatea pe municipiul Braşov. Şi asta întrucât Direcţia de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului Local Braşov a detaşat o parte din personalul care în această perioadă nu are activitate la cabinetele medicale şcolare, către DSP. Astfel, medicii şi asistentele din cabinetele şcolare lucrează acum la DSP, fie în activitatea de call center, fie la susţinerea anchetelor epidemiologice care trebuie făcute.

De altfel, Claudia Bularca susţine că şi numărul mare de anchete epidemiologice este copleșitor pentru instituţia pe care o coordonează.

„Media zilnică din ultima perioadă a fost de 400 – 500 de cazuri pozitive pe zi. Asta înseamnă tot atâtea anchete epidemiologice. Este un volum de muncă imens”, a declarat Bularca.

DSP a primit sprijin şi din partea Universităţii Transilvania, care a pus la dispoziţia instituţiei o sală de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare de la Bartolomeu, acolo unde personalul lucrează pentru efectuarea anchetelor epidemiologice. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Gratuit pentru călători, dar nu și pentru bugetul local. Cât costă „Vinerea Verde” în municipiul Brașov

Publicat

in

Programul „Vinerea Verde”, prin care transportul cu autobuzele RATBV este gratuit în zilele de vineri în municipiul Brașov nu este gratuit pentru bugetul local. Astfel, viceprimarul Brașovului Lucian Patrașcu a anunțat că pentru acest an de la bugetul local al municipiului Brșaov ar urma să se aloce 1,6 milioane de lei, sumă ce urmează a fi virată în conturile operatorului local de transport.

De altfel, presiunea financiară este unul dintre motivele pentru care nu au aderat la program toate localitățile deservite de RATBV. Cu toate acestea, viceprimarul a spus că speră ca în perioada următare autoritățile locale să găsească resursele financiare pentru susținerea programului.

„Fiecare primărie trebuie să îşi calculeze acest efort bugetar, astfel încât să vină în sprijinul cetăţenilor, cărora să le ofere posibilitatea de a beneficia de gratuitate în zilele de vineri”, a declarat Patrașcu.

Citește mai departe

Cotidian

Avertizare meteorologică pentru județul Brașov: Vânt de aproape 100 km/h pe crestele montane. De mâine, vremea se răcește

Publicat

in

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o avertizare „Cod Galben” pentru mai multe zone ale României, inclusiv județul Brașov, valabilă din 6 aprilie, ora 10.00 până în 09 aprilie, ora 10.00. Fenomenele vizate sunt: intensificări ale vântului. Conform meteorologilor, în intervalul amintit, în Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și nordul Crișanei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h. La munte, rafalele vor fi de 70…80 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m de 90…100 km/h.

Totodată, meteorologii anunțat că începând din noaptea de marți spre miercuri (7/8 aprilie) vor fi precipitații mixte în centrul, estul și sud-estul țării, iar la munte vor predomina ninsorile și mai ales la altitudini mari.

În Carpații Meridionali și Orientali se va depune strat nou de zăpadă (local 10…15 cm) și va fi viscol. Până în 9 aprilie, local se vor acumula cantități de apă de 10…20 l/mp.

De marți (07 aprilie), vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că până la începutul săptămânii viitoare se va menține rece pentru această perioadă. Izolat se va forma brumă.

Citește mai departe

Cotidian

Bran Plaza, noul punct de întâlnire începând cu data de 16.04.2026

Publicat

in

Începând cu 16 aprilie 2026, BRAN PLAZA își deschide oficial porțile și propune comunității un spațiu dedicat cumpărăturilor, relaxării și timpului petrecut într-un mod plăcut, contemporan.

Gândit ca un loc de întâlnire al brandurilor, dar mai ales a experiențelor, noul centru comercial reunește o selecție de magazine, servicii și zone dedicate petrecerii timpului liber, într-un cadru modern și accesibil. Printre acestea, amintim Pepco, Tedi, Sinsay, JYSK, Mesopotamia, Farmacia Minigram, MEGA IMAGE, BIPA, KFC și Restaurant Allegria. Deschiderea marchează un moment important pentru viața comunității din Zărnești. Prin diversitatea brandurilor prezente în acest loc, complexul își propune să răspundă nevoilor, dar și dorințelor întregii familii. 

„Ne dorim ca BRAN PLAZA să devină mai mult decât o destinație de cumpărături; să fie un loc în care oamenii revin cu plăcere pentru branduri, pentru confort, dar mai ales pentru energia unui spațiu gândit pentru Zărnești.”, spun reprezentanții noului centru comercial. 

Prin această deschidere, BRAN PLAZA își asumă rolul de a deveni un nou reper local, aducând mai aproape branduri apreciate și oferind un cadru potrivit pentru experiențe complete.

Publicul este invitat să participe la deschiderea oficială începând cu 16 aprilie 2026, pe strada Branului Tohanul Nou, nr 82.

Citește mai departe

Trending