VIDEO. După aproape 500 de zile, dr. Andrea Neculau pleacă de la conducerea DSP Braşov: „Am înţeles că locul meu este lângă pacient”

Mandatul de director al Direcției de Sănătate Publică al dr. Andrea Neculau se termină după aproape 500 de zile, aceasta urmând să fie înlocuită de dr. Claudia Bularca, fost purtător de cuvânt al instituției. Bularca va fi instalată în funcție de la 1 septembrie, interimar până la 31 decembrie 2021. 

Dr. Neculau spune că a decis să renunțe la conducerea DSP Brașov pentru a reveni la practica medicală, ea fiind medic de familie, cadru didactic la Facultatea de Medicină de la Universitatea Transilvania și președinte al Asociației Medicilor de Familie: „Sunt medic şi am înţeles că locul meu este lângă pacient. Rolul de administrator al sistemului de sănătate din Braşov mi-a plăcut, mi-a completat experienţa, dar trebuie să mă întorc lângă pacient”. 

„Motivul renunţării mele este, de fapt, o listă de motive, care sunt în mare parte personale, dar cel mai important este că alegerea de a administra o instituție te îndepărtează de practica medicală. Practica este esența profesiei mele, pe care o fac de 20 de ani. Să rămân în continuare într-o poziție administrativă ar însemna să mă îndepărtez de practica medicală. Din această practică rezidă şi activitatea mea didactică. Nu pot să predau ceea ce nu practic. În plus, la conducerea DSP cineva trebuie să îşi asume acest rol administrativ pe termen lung”, a declarat Andrea Neculau. 

La final de mandat, Neculau spune că a avut şi plusuri şi minusuri la conducerea DSP. 

Printre plusurile aduse instituţiei sunt completarea schemei de personal cu profesionişti din domeniul medical: „Avem acum medici epidemiologi, specialişti de laborator, asistenţi medicali. Este adevărat, mai e nevoie de oameni, dar este un început”. 

„Un alt plus este că am reuşit să fac din DSP o echipă şi las în urmă un colectiv care lucrează împreună. Mai este şi componenta de informatizare, care este şi ea un succes. Comunicăm bine prin platforma de sănătate pe care o avem”, a mai spus Neculau.  

VEZI CONFERINŢA DE PRESĂ AICI

La minusuri, dr. Andrea Neculau vorbește despre comunicarea externă a instituţiei și implicit de colaborarea cu presa, care ar trebui îmbunătățită.  

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.