Consiliul Județean Brașov, UTI Construction and Facility Management SA și SC BOG ART SRL au semnat azi contractul pentru asigurarea serviciilor de navigație aeriană la Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav. Contractul are o valoare totală de 78,716 milioane lei, iar durata de execuţie a prevederilor contractuale este de 14 luni, adică după finalul lui 2022. “Estimăm să finalizăm la sfârşitul anului viitor, moment în care vor începe şi zborurile de la Braşov”, a declarat totuşi Gabriel Davidescu, reprezentantul UTI Construction and Facility Management SA.
Sistemul de navigaţie prin Remote Tower este o premieră pentru un aeroport din România, după cum a subliniat directorul executiv al proiectului de implementare a aeroportului, Alexandru Anghel.
“Cred că este cel mai important contract semnat până acum, din punct de vedere al complexităţii. Practic, odată cu el, se închid componentele principale pentru a avea un un aeroport funcţional până la finalul lui 2022”, a declarat Alexandru Anghel.
În urma semnării acestui contract, cele două firme care formează asociaţia câştigătoare vor asigura, în totalitate, echipamentele necesare furnizării serviciilor de navigaţie aeriană la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav. În baza contractului semnat azi va fi pusă în aplicare soluţia de turn de control virtual, urmând să fie achiziţionate şi instalate sisteme de echipamente care asigură furnizarea serviciilor de comunicaţii pentru controlul traficului, de navigaţie, de supraveghere şi a serviciilor meteorologice în cadrul aeroportului.
Practic, contractul presupune, pe de o parte, construirea clădirii de contingenţă, unde vor fi instalate toate echipamentele de dirijare şi achiziţia şi punereea în funcţiune a tehnologiei proprou-zise. Primele trei luni vor fi destinate proiectării întregului sistem, iar restul, execuţiei clădirii de contingenţă, inclusiv a inelului tehnic de fibră optică şi a inelului de reţea de alimentare a echipamentelor, precum şi execuţia lucrărilor de infrastructură pentru amplasarea echipamentelor în teren, conform studiului de fezabilitate.
Dirijarea traficului, prin turnul de control virual se va realiza de la Centrul Regional de Dirijarea Zborurilor din Arad, cel mai mare centru din ţară, după cel de la Bucureşti. Conceptul de Remote Tower/ turn virtual este cea mai avansată tehnologice disponibilă în acest moment, ce are ca avantaje costuri de funcţionare mai eficiente, spun specialiştii.
Care sunt necesităţile aeroportului, pentru a ajunge funcţional?
Acesta este ultima dintre investiţiile importante pentru operaţionalizarea aeroportului. Potrivit specialiştilor, infrastructura necesară este în parte finalizată sau în curs de finalizare. De exemplu, pista, clădirea terminalului, platforma de îmbarcare-debarcare, sistemul de balizaj cu instalaţiile aferente, echipamentele de comunicaţie sol-sol, achiziţia autospecialelor ISU care vor deservi aeroportul şi racordarea la reţelele de utilităţi sunt toate bifate integral la acest moment. â
În diferite etape de execuţie se află construcţia clădirii energetice şi a remizei PSI, posturile de control acces, gospodăria de apă, parcarea şi drumul de acces la echipamentele de radionavigaţie, construirea împrejmuirilor şi a porţilor, devierea canalului Beselcin şi montarea sistemului de protecţie perimetrală.
Infrastructura pentru asigurarea serviciilor de navigație este ultima contractată şi are ca termen de finalizare maxim 14 luni.