Organizatorii Untold și primarul Allen Coliban au prezentat detaliile celui mai mare eveniment muzical și de entertainment organizat în Poiana Brașov – MASSIF WINTER 2022. Acesta se va desfășura în perioada 6-13 martie 2022, iar biletele vor fi puse în vânzare în a doua jumătate a lunii ianuarie. Până atunci, începând cu data de 22 decembrie, vor fi disponibile pachetele de vacanță, ce presupun accesul la toate evenimentele, dar și cazare la unitățile din Poiana Brașov.
Deocamdată, organizatorii nu au dat niciun nume al celor care vor urca pe scenele de la MASSIF din Poiana Brașov însă au precizat că acest “eveniment face parte dintr-un nou concept de divertisment, gândit de creatorii UNTOLD și Neversea special pentru stațiunea Poiana Brașov, care să dezvolte regiunea în cea mai dorită destinație montană pentru tineri din Europa”.
„Nu vorbim de un festival, ci de un concept. Vorbim nu doar de beneficii economice, ci de felul în care facem Poiana Brașov atractivă și pentru turiștii din străinătate. Mă bucur că vorbim de festivaluri mari, deoarece Brașovul trebuie să fie o bornă importantă pe harta românească a muzicii, a culturii și a festivalurilor de amploare. Adăugând la ce are Brașovul din punct de vedere cultural, un astfel de eveniment este benefic și necesar. Mă bucur că devine relevant din punctul de vedere al pieței festivalurilor mari. Pe lângă numărul de participanți, în discuțiile pe care le-am avut anterior cu organizatorii importantă a fost și dimensiunea de sustenabilitate – cum își lasă impactul asupra orașului și stațiunii – dar și perspectiva turistică, respectiv cum putem folosi astfel de evenimente pentru a genera expunere pentru oraș și stațiune, astfel încât să avem o stațiune care să fie atractivă pe tot parcursul anului”, a precizat primarul Brașovului Allen Coliban.
Timp de mai mult de o săptămână, Poiana Brașov va fi destinația iubitorilor de experiențe inedite, cu muzică electronică și spectacole live, petreceri exclusiviste, momente culinare deosebite și activități pentru iubitorii sporturilor de iarnă, alături de artiști români și internaționali. Evenimentul va avea loc pe platoul dintre Centrul de Agrement și pârtia Bradul din Poiana Brașov și în alte 6 locații din stațiune. MASSIF WINTER înseamnă o scenă principală și una secundară, ambele poziționate pe acest platou, o altă scenă la Poiana Ruia și 5 apres-skiuri, unde pasionații sporturilor de iarnă și ai muzicii pot să petreacă și să trăiască cea mai „tare“ experiență de la munte din România.
,,Massif Winter este doar primul din evenimentele pe care le vom organiza aici, în Poiana Brașov, toate făcând parte dintr-un concept unitar prin care ne propunem să transformăm stațiunea în cea mai atractivă stațiune montană pentru tineri din Europa! Îi așteptăm atât pe cei care iubesc sporturile de iarnă, cât și pe cei care caută o vacanță la munte infuzată cu distracție masivă”, a precizat Edy Chereji, UNTOLD Universe.
Activitățile din toate zonele MASSIF WINTER se vor desfășura după cum urmează:
- Pe scena principală, amplasată pe platoul Pârtia Bradul, între orele 14:00-23:00;
- Pe scena secundară, amplasată pe platoul Pârtia Bradul, între orele 18:00-01:00;
- Pe scena amplasată în Poiana Ruia, între orele 09:0016:00;
- La apres-ski Capra Neagră, Rossignol, Kupa, Yager Chalet, Cabana Postăvarul, între orele 9:00- 03:00.
,,Massif Winter va fi cel mai mare proiect de entertainment organizat într-un cadru montan de iarnă din Centrul și Estul Europei și sunt convins că vom reuși să oferim participanților cea mai complexă experiență de vacanță, cu divertisment de cea mai bună calitate în cadrul zonei principale de eveniment, dar și experiențe inedite pe pârtie și la fiecare Apres-ski”, a adăugat Bogdan Rădulescu, UNTOLD Universe.
MASSIF WINTER face parte dintr-un concept de entertainment care se va plia pe specificul turismului montan, dar și pe strategia de dezvoltare turistică a regiunii, și va cuprinde mai multe tipuri de experiențe. Va mai exista și un festival de vară, precum și alte concepte de petrecere a timpului liber cu caracter semi-permanent. Acest proiect are ca obiectiv transformarea stațiunii Poiana Brașov în una dintre cele mai atractive stațiuni de tineret din Europa. Proiectul va fi finanțat integral din fonduri private de către organizatorii UNTOLD și Neversea. Bugetul ediției din 2022 pentru MASSIF WINTER este de peste 2,4 milioane de euro.
Mai multe detalii pot fi găsite pe www.bemassif.com. Biletele individuale, care vor permite doar accesul la festivalul MASSIF, fără cazare, se vor putea achiziționa din luna ianuarie.
Fii primul care comentează