Toți elevii din județul Brașov merg la școală săptămâna viitoare. În toate localitățile din județul nostru incidența este mai mică de 3 cazuri la mia de locuitori

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a aprobat vineri hotărârea prin care au fost aprobate scenariile de funcționare în unitățile de învățământ preuniversitar începând cu data de 13 decembrie 2021. Potrivit documentului, de luni, la toate școlile din județul Brașov se vor derula cursuri în format fizic, asta după ce în județ incidența infectărilor cu noul coronavirus a scăzut. 

Potrivit legislației, în momentul în care incidența este mai mică de 3 cazuri la mia de locuitori cursurile în școli se pot desfășura în format fizic.

Conform datelor disponibile pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Brașov, în 10 decembrie, cea mai mare incidență era în comuna Fundata (2,84 cazuri la mia de locuitori). Tot în 10 decembrie, în Ghimbav incidența era de 2,76 cazuri la mie, în Codlea – 2,59/1.000, iar în Sânpetru – 2,53/1.000. În municipiul Brașov, tot în 10 decembrie, incidența era de 1,94 cazuri la 1.000 de locuitori.   

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.