Site icon

Grevă japoneză şi în administrația publică/ Prefectura Braşov suspendă lucrul pentru o oră. Ce revendicări au sindicaliștii

Angajaţii din administraţia publică membri ai sindicatelor afiliate Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) intră joi în grevă japoneză, potrivit unui comunicat remis miercuri de CNS Cartel ALFA. Organizația solicită Guvernului revocarea măsurii de îngheţare a salariilor/veniturilor din sectorul bugetar pentru anul 2022, inclusiv indemnizaţiile demnitarilor din administraţia publică locală.
 
Conform președintelui Cartel ALFA Brașov, Fănică Gabor, „din informațiile pe care le dețin, grevă japoneză este în primăriile Sânpetru, Cristian, Vulcan, Rupea, Șinca”. În ceea ce privește Primăria Municipiului Brașov și Consiliul Județean Brașov, salariații acestor instituții nu sunt în grevă japoneză. 
 
Reamintim că miercuri, şi Sindicatul „Egalitatea”, care reprezintă interesele salariaţilor din 33 de prefecturi din ţară, printre care şi Instituţia Prefectului Judeţul Braşov, au anunţat o grevă generală de avertisment, de o oră, azi în intervalul 10.00 – 11.00.  

 

Angajaţii de la Prefectura Braşov, în grevă generală!

 

În timpul acţiunii de protest, salariaţii din administraţia publică membri de sindicat îşi vor desfăşura activitatea în condiţii normale, fără întreruperea programului de lucru, însă vor purta banderolă albă sau vor posta pe uşa biroului, în semn de protest, anunţul care conţine revendicările sindicale, transmite Agerpres.

Organizaţia sindicală solicită Guvernului în primul rând aplicarea imediată, în integralitate, a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin revocarea măsurii de îngheţare a salariilor/veniturilor din sectorul bugetar pentru anul 2022, inclusiv indemnizaţiile demnitarilor din administraţia publică locală. 

Cea de-a doua revendicare a FNSA este modificarea Art. 11 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 în ceea ce priveşte raportarea totalităţii veniturilor salariaţilor din administraţia publică locală la indemnizaţia viceprimarilor/vicepreşedinţilor consiliilor judeţene.

În acest sens, Federaţia solicită demararea discuţiilor şi negocierilor în vederea fie a înlocuirii sintagmei ”venituri” cu ”salariul de bază/încadrare”, fie a excluderii unor categorii de drepturi salariale, cum ar fi indemnizaţia de hrană, indemnizaţia de vacanţă/vouchere de vacanţă, majorări salariale din fonduri europene, spor de condiţii de muncă, de la limita impusă.

Acţiunea de joi de intrare în grevă japoneză face parte din programul de acţiuni de protest stabilite de către Biroul executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie.

Dacă revendicările salariaților nu vor fi soluționate, în 24 februarie este programată o grevă de avertisment de două ore, perioadă în care va fi încetată activitatea. 

Exit mobile version