Unul dintre depozitele de deșeuri de la Timiș – Triaj ar putea fi închis până în 31 decembrie 2023. Pentru celălalt, Primăria Brașov caută o „soluție amiabilă”

Închiderea celor două depozite de deșeuri de la Timiș – Triaj din Brașov – aflate pe lista pentru care România este în infrigement și trimisă în judecată la Curtea Europeană de Justiție – nu a trecut de faza etapei birocratice. Ba mai mult, în cazul unuia dintre cele două depozite, în care au fost depuse mulți ani deșeuri menajere,  Primăria și operatorul Fin-Eco nu se înțeleg asupra finanțării lucrărilor de închidere. Mai exact, municipalitatea brașoveană, care are acum în proprietate fosta rampă, invocă avize și acorduri de mediu din prima parte a anilor 2000, în care se arată că această rampă ar trebui închisă de Fin – Eco. De cealaltă parte, operatorul nu pare dispus să finanțeze lucrările, mai ales că în acesta s-a sistat depozitarea cu mulți ani înainte ca Fin – Eco să își înceapă activitatea. Cum cele două părți nu au căzut de acord, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a anunțat joi că încercăm să rezolvăm pe cale amiabilă ca Fine – Eco să își asume închiderii acestui depozit de deșeuri menajere”. 

„Soluția amiabilă” este căutată de cel puțin un an, fără vreun rezultat până acum. Pe de altă parte, în acest demers, specialiștii Primăriei Brașov trebuie să se miște repede, având în vedere că a fost declanșată deja procedura judiciară la Curtea Europeană de Justiție, care s-ar putea lăsa cu o amendă consistentă aplicată României. 

„Toată documentația care a fost emisă până acum, începând cu avizul de mediu din 2002, continuând cu cel din 2007, revizuit în 2008, stabilește că obligația de închidere a depozitului de deșeuri menajere Timiș – Triaj revine operatorului Fin – Eco.  Prin Acordul de mediu nr. 136/20.04.2002 (pentru construirea depozitului ecologic de la Săcele – n.r.) rezultă că Inspectoratul de Protecție a Mediului Brașov a impus Societății Fin-Eco să întocmească proiectul de închidere a depozitelor vechi ce va fi înaintat I.P.M.-ului pentru eliberarea acordului de mediu. Prin avizul de mediu la încetarea activității de depozitare deșeuri și închiderea rampei Timiș-Triaj nr. 31/2007 revizuit la data de 25.11.2008 rezultă că APM Brașov a impus Societății Fin-Eco un program de conformare închidere definitivă depozit deșeuri menajere Timiș-Triaj Brașov conținând și suprafețe de teren, activități și costuri”, a declarat Sorin Toarcea. 

Acesta menționat că Fine – Eco a realizat și un studiu de fezabilitate pentru închiderea acestei rampe. 
„Am făcut mai multe demersuri pentru a identifica surse de finanțare alternative, pentru închiderea acestui depozit, dar fără un rezultat până acum”, a continuat reprezentantul Primăriei Brașov.

Depozitul de deșeuri industriale ar putea fi închis până la finalul anului viitor 

La mică distanță de depozitul de deșeuri menajere de la Timiș – Triaj este și cel de deșeuri industriale. Închiderea acestuia a fost asumată de Primăria Brașov. 

„Este în fază finală avizarea studiului de coexistență cu rețeaua electrică. De asemenea, avem promisiunea că în următoarele săptămâni vom semna cu Administrația Bazinală de Apă Olt un protocolul pentru lucrările prevăzute în albia minoră a pârâului Timiș. Pentru proiectul de închidere este în curs de finalizare Studiul de fezabilitate, iar după ce acesta va fi aprobat de Consiliul Local vom putea lansa licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de închidere simplificată. În proiectul de buget pentru anul 2022 este cuprinsă suma de 1 milion de lei, pentru realizarea proiectului tehnic și demararea lucrărilor, cu posibilitatea de suplimentare la o viitoare rectificare bugetară. Termenul pentru finalizarea lucrărilor de închidere 31 decembrie 2023”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei. 

Depozitele nu mai sunt folosite din anul 1993

Depozitele Timiș – Triaj au început să funcționeze la sfârșitul anilor 1940 și au fost utilizate pentru depozitarea deșeurilor industriale nepericuloase (nisip de turnătorie, zgură de oțelărie etc.) și deșeuri menajere. Activitatea de depozitare a încetat practic în anul 1993.

De altfel, cum în acestea nu s-au mai depus deșeuri de aproape 30 de ani, conform unui bilanț de mediu realizat de un consultant contractat de Primăria Brașov, fostele rampe sunt considerate inerte. În aceste condiții, în baza unui act normativ al Guvernului de anul trecut, acestea pot fi închise prin „procedura simplificată”, ceea ce implică costuri mai mici decât în cazul unui proiect clasic de închidere. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.