Panica din benzinării: Consiliul Concurenței investighează situațiile în care prețurile au crescut foarte mult

Consiliul Concurenței a anunțat joi că monitorizează piața carburanților și investighează situațiile în care preturile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică. Cozi imense la benzinării au fost în toată țara în cursul serii de miercuri. Speriați că prețul la carburant va exploda peste noapte, șoferii au luat cu asalt stațiile de alimentare.

”Este o situație internațională dificilă și volatilă generată, în principal, de adoptarea măsurilor economice de combatere a agresiunii ruse în Ucraina. În acest context, noi veghem ca unele companii să nu profite de această situație, deoarece o eventuală creștere nejustificată a prețurilor poate conduce la sancțiuni”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat de către o companie şi anunţarea acestuia în piaţă poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei. Companiile trebuie să își stabilească în mod independent politica de prețuri, în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii, înţelegerile şi/sau acţiunile concertate referitoare la comportamentul pe piaţă fiind sancționate de legislația în domeniu.

Reprezentanții Guvernului au anunțat miercuri că nu sunt probleme cu stocurile de carburanți, iar România nu are nicio problemă cu aprovizionarea benzinăriilor.

“Conform datelor afișate de aplicația Monitorul Prețurilor, creșteri mari ale prețurilor carburanților s-au înregistrat la benzinăriile unui singur lanț de distribuție și unele benzinării independente din vestul tării. Acest lucru poate fi explicat de faptul că în Ungaria prețurile carburanților sunt plafonate, ceea ce a condus la penurie.”, spune Consiliul Concurenței.

Autoritatea precizează că prețurile practicate de benzinării pot fi aflate de consumatori prin utilizarea aplicației Monitorul Prețurilor, care este valabilă atât sub formă de aplicație web, cât şi ca aplicație mobilă (IOS și Android) ce poate fi descărcată din App Store şi Google Play şi afişează preţurile pentru carburanţii standard și premium (benzină şi motorină) practicate în staţiile de distribuție, oferind multiple facilități de căutare, sortare și filtrare a datelor.

În plus, Consiliul Concurenței amintește că a aplicat mai multe sancțiuni pe piata carburanților. Astfel, 6 companii de distribuție a carburanților (OMV Petrom SA, OMV Petrom Marketing, Rompetrol Downstream SRL, Mol Romania Petroleum Products SRL, ENI Romania SRL și Lukoil Romania SRL) au fost amendate cu 205 milioane euro pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale, sancțiune confirmată de instanță în 2016.

De asemenea, trei companii din domeniul comercializării angro de carburanţi (SC Tinmar Ind SA Bucureşti, SC Planoil SRL Bucureşti, SC Planoil Industries SRL Bucureşti) au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 16.907.202 lei (aproximativ 3,7 milioane euro) pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.