Salvatorii montani de la Salvamont Săcele au intervenit marţi pentru a ajuta o turistă care s-a accidentat pe traseul spre “Şapte Scări”. Deşi traseul este considerat unul uşor, se pare că femeia – o turistă din Israel, nu avea condiţia fizică necesară pentru a-l parcurge, mai ales în că ieri au fost şi temperaturi ridicate.
Salvatorii montani au preluat-o şi au adus-o la baza traseului unde femeia a primit îngrijirile necesare de la un echipaj SMURD.
“Am intervenit pentru a ajuta o turistă care făcea parte dintr-un grup din Israel și care a dat semne de epuizare fizică, având și o contractură puternică la picior. Turista fost coborâtă la baza traseului și a fost preluată de o ambulanță SMURD.”, au relatat salvatorii montani care au intervenit.
“Chiar dacă drumul până la 7 Scări pare un traseu ușor, acesta nu poate fi parcurs fără o minimă condiție fizică și fără echipament adecvat, în special încălțăminte de munte”, avertizează Salvamont Săcele.
Fii la curent cu cele mai importante știri din Brașov, direct pe telefonul tău. Descarcă aplicația BrasovMetropolitan pentru iphone-ul tău!



Fii primul care comentează