Prețul apei și canalizării la Brașov, mai mare cu 24%. Care sunt argumentele Companiei Apa din Brașov pentru creșterea tarifelor

Potrivit Deciziei Autorității Naționale pentru Reglementarea Serviciilor Publice Comunitare- ANRSC nr.141/09.08.2022, prețul apei potabile produse, transportate și distribuite în întreaga arie de operare va fi de 5.54 lei/mc, exclusiv TVA, iar tariful pentru canalizare – epurare va fi de 3, 82 lei/mc, exclusiv TVA. Noile tarife vor intra în vigoare din 1 septembrie, dată de la care, pentru un metru cub de apă și canalizare, consumatorii persoane fizice vor plăti 9,36 lei pe lună (cu TVA), față de 8,21 lei (cu TVA), cât este în prezent. Altfel, spus, tariful va crește cu 24%. 

Cum a justificat operatorul de apă și canalizare noile tarife 

„Calculele sunt rezultate din Analiza Cost Beneficiu (ACB) aferentă Proiectului, care a fost realizată de consultant potrivit Metodologiei de tarifare cuprinse în HG 677/2017, privind investițiile în infrastructura de apă și apă uzată, document aprobat de Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Strategia de tarifare a fost verificată și de ANRSC (formula de ajustare) și este o condiție obligatorie precedentă încheierii contractului de finanțare, care a fost  semnat în data de 2 august 2022. Prețurile reflectă, pe de-o parte acoperirea cheltuielilor de exploatare, influențate de inflație și, pe de altă parte, obligativitatea includerii  în tarif a părții de cofinanțare aparținând operatorului. Concret, pe lângă inflația generală, au apărut creșteri mult peste acest indicator, atât  la energia necesară pompării apei, cât și la alte elemente de cost cum ar fi combustibilul și gazele, care au  generat costuri suplimentare inevitabile. În privința cofinanțării Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Brașov, contribuția operatorului reprezintă 6% din valoarea totală a lucrărilor care vor fi realizate. Cu alte cuvinte, la fiecare 100 euro investiți, contribuția din tarif trebuie să fie de 6 euro, restul venind din fondurile Uniunii Europene, ale bugetului de stat al României, ale  bugetelor Municipiului Brașov și ale Județului Brașov, care a preluat sarcina de la localitățile cuprinse în programul  de investiții.  Noile tarife se situează în media națională, respectiv pe locul 22 din cei 47 de operatori regionali și sunt printre cele mai mici, în comparație cu cele din județele care au aprobate Proiecte Operaționale de Infrastructură Mare (POIM)”, se arată într-un comunicat al Companiei Apa Brașov. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.