Agenția Națională de Integritate o acuză pe Clotilde Armand, primarul sectorului 1, de incompatibilitate și sesizează, totodată Parchetul pentru că edilul s-ar fi folosit de funcție pentru favorizarea unor persoane, care ar fi dus la venituri pentru sine
Potrivit unui comunicat al ANI, Clotilde Armand a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟ finanțat din fonduri europene și care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 Lei.
Cele 5 dispoziții semnate reprezintă numirea în funcția de manager de proiect, precum și majorarea indemnizației lunare, cu până la 30%.
Potrivit sursei citate, începând cu data de 18 februarie 2022, Armand exercită simultan cu funcția de primar al Sectorului 1, București și funcția remunerată de manager de proiect, nerespectând astfel dispozițiile legale.
„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal întrucât, în exercitarea atribuțiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, a semnat un număr de 5 dispoziții care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine”, se arată în comunicatul ANI.
De asemenea, ANI a sesizat Prefectul Municipiului București cu privire la legalitatea actelor administrative ale autorităților administrației publice, respectiv a dispoziției de numire în funcția de manager de proiect și a celor 4 dispoziții prin care au fost suplimentate veniturile, acte materiale pentru care au fost reținute aspecte și indicii privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, al conflictelor de interese în materie administrativă și a legislației în materie penală, se mai arată în comunicat.
Fii primul care comentează