Proiectul de hotărâre privind înființarea Ariei Naturale Protejate de Interes Local Brassovia va fi supus aprobării Consiliului Local Brașov, încă o dată, în ședința de plen din 25 noiembrie. Conform referatului de aprobare hotărârii, suprafața propusă pentru instituirea regimului de protecție de interes local este situată în limita teritorială a UAT Municipiul Brașov și cuprinde 7.830,7 ha, din care 7.679,8 ha de teren acoperit cu pădure. Un procent de 23,5 % din teritoriul propus este inclus deja în arii naturale protejate de interes național și european existente, însumând o suprafață totală de 1.836,7 ha. „Pe teritoriul vizat se suprapun integral sau parțial 3 situri Natura 2000 (arii de conservare specială – SCI – desemnate pentru conservarea unor habitate de interes comunitar), respectiv: (1)
Muntele Tâmpa (care are și statut de rezervație naturală), (2) Postăvarul, (3) Piatra Mare și o arie protejată de interes național – respectiv Rezervația Stejerișul Mare (sau Colții Corbului)”, se arată în referatul de aprobare.
Pe de altă parte, în documentul amintit se arată că „forma de administrare actuală a suprafeței cuprinse în propunerea de arie naturală protejată de interes local Brassovia este constituită în baza Codului Silvic, prin care s-a creat administratorul silvic al suprafeței de fond forestier proprietate publică a Municipiului Brașov în forma Regiei Publice Locale a Pădurilor Kranstadt RA, și se bazează pe managementul realizat în baza prevederilor amenajamentului silvic, având ca obiective principale menținerea fondului forestier și valorificarea resurselor regenerabile. Siturile Natura 2000 cuprinse în ANPIL Brassovia sunt administrate în baza Legii nr.
95/2016 de către ANANP Brașov, care nu dispune de resurse suficiente pentru gestionarea
eficientă a acestora”.
15 oameni pentru administrarea Brassoviei
Printre altele în documentația aferentă proiectului de hotărâre se arată că managementul integrat al Ariei Naturale de Interes Local Brassovia este asigurat „de o echipă profesionista susținută cu resurse financiare și logistice de autoritatea locala și entități private care doresc să contribuie in mod activ la managementul ei”. Propunerea este ca această echipă să fie formată din 15 persoane, iar costurile cu resursa umană vor fi suportate de la bugetul local al municipiului Brașov.
Aceasta este a doua încercare de obținere a votului din partea consilierilor locali pentru înființarea acestei arii, după ce în luna iulie a acestui an aleșii au spus „nu”.
Fii primul care comentează