Primăria Brașov vrea să elimine doi poluatori din oraș. Ce firme sunt pe listă

După stația de asfalt Findcodrum, alte două unități din zona Bartolomeu ar putea fi închise, demersurile în acest sens fiind începute deja de Primăria Brașov.

“Unul dintre factorii poluatori care afectează semnificativ calitatea aerului este poluarea industrială, astfel că Municipalitatea continuă demersurile pentru eliminarea agenților economici poluatori din zonele industriale. Am început cu Fincodrum (demersurile au fost făcute de fosta conducere a Primăriei – n.red), care ani de zile i-a poluat pe brașovenii din cartierul Bartolomeu, folosindu-se de scăpările legislative. Continuăm cu Fabrica de var de pe strada Carierei, care a transformat întreaga zonă într-o mare de praf, și cu stația de asfalt de pe strada Lanurilor, care poluează la mai puțin de 200 de metri de școala nr. 14. De aceea, am cerut Agenției de Protecție a Mediului să nu reînnoiască viza anuală pentru autorizația de mediu pentru cele două întreprinderi. Vorbim de două zone în care PUG-ul încadrează aceste tipuri de facilități de producție la categoria funcțiunilor interzise”, a declarat primarul Brașovului, Allen Coliban. 

Primăria spune că a primit numeroase petiții

La sfârșitul lunii noiembrie, Primăria Municipiului Brașov a comunicat Agenției de Protecție a Mediului, în cadrul procedurii de obținere a autorizației de mediu pentru Fabrica de var de pe str. Carierei, că există numeroase petiții cu privire la poluarea din zonă. În același timp, potrivit documentațiilor de urbanism, Fabrica de var Stejeriș funcționează într-o zonă rezidențială, iar, conform Planului Urbanistic General, această fabrică se încadrează la categoria funcțiunilor interzise. Opinia  Municipalității este că nu ar trebui să mai primească autorizație de mediu și, implicit, să își relocheze activitatea într-o zonă industrială.

Și în ceea ce privește autorizația de mediu pentru stația de asfalt de pe str. Lanurilor nr. 5, poziția Municipalității este aceeași ca în cazul Fincodrum: o astfel de stație nu poate funcționa în interiorul unei zone rezidențiale. Stația de asfalt se află la o distanță de aproximativ 180 de m de Școala nr. 14, corp B; la 260 de metri  față de grădinița privată Universul Montessori; la  450 m față de Grădinița nr. 5, de pe Str. Inului, și la 300 m de locul de joacă și agrement al parcului aferent Str. Agricultorilor nr. 2.

 “Ținând cont că există un Ordin al Ministerului Sănătății care impune, pentru stațiile de asfalt, o distanță minimă de 500 de metri față de zonele rezidențiale, PUG- ul interzice funcționarea unităților de producție poluante în apropierea zonelor rezidențiale, iar Planul integrat de calitate a aerului în Municipiul Brașov conține măsuri foarte clare cu privire la eliminare poluării industriale din zonele rezidențiale, primăria consideră că eliberarea unei noi autorizații de mediu nu ar fi oportună”, a argumentat Primăria Brașov. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.