Connect with us

Cotidian

De ce a fost respins regulamentul pentru construcțiile în pantă din Brașov? Cu ce argumente pro și contra au venit cetățenii

Published

on

Consiliul Local Brașov a respins, pentru a doua oară, proiectul de hotărâre privind construcțiile în pantă, în ședința de plen din 29 decembrie 2022. Dintre cei 27 de consilieri, au votat „pentru” 12 aleși, iar ceilalți 15 s-au abținut. Votul a fost acordat după două ore de dezbateri, intervenții având și cetățeni sau avocați. La un moment dat, în timpul ședinței, era greu de înțeles ce se supune aprobării. Mai exact, în timpul discuțiilor s-a vorbit de „regulament”, dar, la un moment dat, Marilena Manolache, care îndeplinește atribuțiile Arhitectului – Șef, a declarat că nu este  „un regulament” , cuvânt care a a fost evitat în textul hotărârii, ci un „document cu privire la întocmirea documentațiilor de urbanism pentru construcțiile pe terenuri în pantă”. 

Ba mai mult, consilierul local USR Beatrice Moraru a spus că „nu e un act normativ în adevăratul sens al cuvântului, ci cuprinde un set de recomandări”, iar întrebarea care a fost lansată de mai mulți aleși a fost „ce se întâmplă dacă nu este respectată hotărârea de Consiliu Local?”. 

Care au fost argumentele pro

Consilierii și cetățenii care solicitau aprobarea proiectului de hotărâre au folosit, în principal, au spus că reglementările sunt necesare pentu a se proteja dealurile de lângă Șchei. 

„Constat, de la an la an, că apar betoane și dispar grădinile verzi care dădeau farmec zonei. «Mina de aur» a unora (a dezvoltatorilor imobiliari, n.r.) este coșmarul altora. După apariția noilor ansambluri rezidențiale, traficul a devenit insuportabil, iar canalizarea nu mai face față. Legile privind urbanismul permit «dezmățul imobiliar». Este nevoie de reguli mai stricte”, a declarat unul dintre cetățenii care intervenit în timpul ședinței, Nicolae Scânteie. 

El a fost completat de arhitecta Silvia Demeter Lowe, care locuiește în Șchei.

„Iarna e un nor mov deasupra cartierului, care apare pentru că în această perioadă a anului nu sunt curenți de aer care să împrăștie fumul, iar noi trăim în acea pâclă. An de an, fetița mea ajunge la spital, din cauza problemelor respiratorii”, a declarat arhitecta. 

Care au fost argumentele contra 

Pe de altă parte, Adrian Segneanu, un avocat care a avut intervenții în timpul ședinței a spus că soluția pentru rezolvarea problemei construcțiilor haotice este modificarea Planului Urbanistic General al Municipiului Brașov și a Planurilor Urbanistice Zonale.

„Cât timp restricțiile stabilite prin acest regulament se vor regăsi în certificatele de urbanism și și autorizațiile de construire, înseamnă că se modifică PUZ-ul. Trebuie să ne uităm la efectele pe care le-ar avea un astfel de regulament. O lege specială, cum este cea a urbanismului nu poate fi modificată printr-un astfel de act normativ. Prin acest regulament se instituie un regim de protecție specială a terenurilor în pantă. Din câte știu, acest regim nu poate fi instituit printr-o hotărâre de Consiliu Local. De asemenea, regulamentul propus restrânge dreptul de proprietate. Nu există un temei legal pentru a trece acest regulament”, a spus avocatul.

După votul din ședința din 29 decembrie 2022, viceprimarul Brașovului Flavia Boghiu a anunțat că proiectul de hotărâre va mai fi supus votului Consiliului Local. 

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

Caravana națională Rotary United Thinkers ajunge la Brașov: un eveniment-experiență în care tinerii învață să își susțină ideile și să recunoască manipularea

Published

on

Pe 14 martie, Caravana Rotary United Thinkers ajunge la Brașov cu un eveniment educațional interactiv dedicat tinerilor între 14 și 20 de ani – o experiență construită pe jocuri, provocări de echipă și exerciții practice prin care aceștia învață să se prezinte clar și autentic, să își susțină ideile și să recunoască manipularea.

Evenimentul va avea loc la Hotel Qosmo, începând cu ora 10:00, și este organizat de Rotary District 2241 România și Republica Moldova, cu sprijinul Rotary Club Brașov și Bepco. Participarea este gratuită, iar locurile sunt limitate.

Caravana United Thinkers nu este un eveniment clasic cu prezentări și discursuri, ci o experiență practică în care participanții învață prin jocuri, simulări și exerciții interactive cum să își prezinte ideile, cum să argumenteze convingător și cum să recunoască manipularea din mediul online și offline. Pe parcursul a aproximativ cinci ore, tinerii vor trece prin provocări de public speaking, exerciții de gândire critică și activități de echipă menite să le crească încrederea și claritatea în exprimare.

Caravana face parte din UnitedThinkers.ro, o platformă educațională gratuită creată de Rotary pentru tineri, prin care experiența profesională și de viață a liderilor din comunitate devine un instrument real de dezvoltare personală. Platforma oferă acces la conversații cu profesioniști, traininguri de comunicare și gândire critică și un parcurs educațional care poate fi finalizat cu certificare.

United Thinkers este rezultatul a peste 10 ani de proiecte educaționale construite prin Rotary Club Brașov, prin care am lucrat direct cu mii de tineri din toată țara. În 2023 am reușit să ducem această experiență la nivel național, prin lansarea platformei UnitedThinkers.ro, cu sprijinul Rotary District 2241 România și Republica Moldova, astfel încât programul să devină accesibil oricărui tânăr cu acces la internet. Caravana este pasul următor. Este modul prin care revenim lângă ei, în orașele lor, pentru a le oferi un spațiu în care să învețe cum să navigheze prin zgomotul informațional de astăzi, să recunoască manipularea și să aibă curajul să își susțină ideile. Am fost deja la Timișoara, Iași, Chișinău, acum ajungem la Brașov și continuăm în toată țara”, spune Medeea Petrovan, managerul programului United Thinkers și membru al Rotary Club Brașov.

Rotary invită tinerii din Brașov să participe la această experiență și îi încurajează pe profesori și părinți să le ofere elevilor oportunitatea de a lua parte la eveniment. Evenimentul va începe cu o scurtă sesiune de deschidere, urmată de două experiențe interactive dedicate dezvoltării abilităților de public speaking și gândire critică, separate de o pauză de socializare cu mini-bufet. Înscrierile se fac online, pe www.unitedthinkers.ro, la secțiunea Caravana.

Continue Reading

Cotidian

Urmează concedieri la Prefectura Brașov. Instituția rămâne cu 36 de angajați

Published

on

Prefectura Brașov își va reduce numărul de angajați, până la finalul lunii iunie. Anunțul a fost făcut de prefectul județului, Cătălin Văsii, care a menținat că în prezent la nivelul instituției sunt ocupate 40 de posturi și, în urma reorganizării instituției, vor mai putea fi ocupate 36 de posturi.

„Până la finalul acestei săptămâni trebuie să stabilim noua structură. Din nefericire, nu avem persoane care să se pensioneze”, a declarat prefectul.

Totodată, el a menționat că, în continuare, în cabinetul prefectului își vor desfășura activitatea doi consilieri. De asemenea, de restructurări nu va fi afectat corpul de control al prefectului, structura de securitate și vor rămâne în funcție trei șefi de servicii. Totodată, vor fi menținute două posturi care sunt acum vacante: șef serviciu corp control și secretar general (care este acum ocupat prin delegare).

În acest moment, organigrama Prefecturii Brașov include 50 de posturi (nu sunt luate în calcul cele de la „Pașapoarte” și „Înmatriculări”), dintre care 10 sunt vacante.

Continue Reading

Cotidian

Primăria Brașov implementează sistemul „Big Brother” pe Tâmpa. Turiștii care merg de la Panoramic la „litere” sau pe vârf vor fi supravegheați

Published

on

Gunoaiele aruncate în principal de turiștii care urcă pe Tâmpa cu telecabina, apoi merg pe jos până la „litere” (inscripția de pe Tâmpa) sau pe vârf sunt o problemă ce nu a putut fi rezolvată de administratorii ariei protejate.

Patrulele nu au avut succes, iar campaniile de ecologizare sunt o soluție de moment, pentru că lasă liber terenul pentru alte deșeuri aruncate aiurea.

Acum, Primăria Brașov a anunțat un nou plan: a început montarea unor camere de supraveghere în zona platformei de Belvedere (de lângă vârful Tâmpa) și pe traseul dintre Panoramic și zona literelor. În plus, în aceastră zonă va fi extins și iluminatul public.

De asemenea, pe Tâmpa se fac lucrări de reparații a mobilierului existent, a balustradelor de protecție, dar și o campanie de curățenie.

Continue Reading

Trending