Scumpirea taxiurilor din Brașov, amânată din nou de Consiliul Local. Ambele tabere din Deliberativ spun că îi susțin pe taximetriști

Modificarea Regulamentului privind organizarea şi executarea serviciului de transport în regim taxi din Brașov a fost respinsă încă o dată de Consiliul Local Brașov. Dintre cei 27 de consilieri prezenți, 13 au votat „pentru”, iar 14 s-au abținut (voturile lor au fost contabilizate ca fiind împotrivă).

Noul regulament prevedea creșterea tarifului pentru cursele de zi (de la 06.00 la 22.00) de la 2,2 lei/km la 2,9 lei/km, dar și termene modernizarea flotei auto a operatorilor, miza fiind scoaterea din trafic a mașinilor poluante. 

În timpul ședinței de plen a Consiliului Local Brașov, ambele tabere s-au declarat susținătoare a taximetriștilor. Astfel, în calitate de inițiator al proiectului, primarul Brașovului, Allen Coliban, le-a reproșat consilierilor care au votat împotrivă că prin această decizie le interzice taximetriștilor că își crească veniturile. 

De cealaltă parte, viceprimarul Sebastian Rusu a declarat că a discutat cu taximetriștii, iar aceștia au spus că lovitura pentru ei ar fi să achiziționeze în timp scurt noi mașini. În ceea ce privește tarifele, acesta a spus că operatorii i-au spus că o perioadă vor mai putea să le mențină pe cele actuale. 

 

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.