Spitalele din Săcele și Victoria vor beneficia de finanțări europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru ambulatoriile de specialitate. Lista proiectelor care aprobate spre finanțare a fost publicată de Ministerul Sănătății în 13 ianuarie.
Astfel, conform informațiilor disponibile pe site-ul oficial al ministerului, Primăria Victoria, a obținut finanțarea prin PNRR pentru proiectul “Amenajare și dotare cu echipamente tehnice medicale a ambulatoriului integrat al Spitalului Orășenesc Victoria”, cu o valoare totală de 17.339.029 lei, fără TVA, din care contribuția proprie a beneficiarului este de 4.211.984 lei.
Banii vor fi folosiți pentru renovarea completă a interiorului ambulatoriului, dar și pentru achiziționarea unui computer și a altor echipamente și aparate medicale.
“Estimez că lucrările pentru ambulatoriu vor dura aproximativ un an”, a declarat primarul orașului Victoria, Camelia Bertea.
Un nou corp de clădire, pentru spitalul din Sacele
Celalalt proiect pentru care a fost aprobată finanțarea prin PNRR prevede construirea unui corp de clădire pentru ambulatoriul de specialitate al Spitalului Municipal Săcele, dar și achiziția de echipamente și aparate medicale. Proiectul “Extinderea, dezvoltarea și modernizarea ambulatoriului Spitalului Municipal Săcele” are o valoare de 16.096.273 lei (fără TVA), contribuția Municipiului Săcele fiind de 2.946.273 lei.
“Noua clădire se va construi lângă actualul corp de spital din Str. Oituz nr. 54 Săcele și va asigura servicii medicale de tip ambulatoriu și intervenții chirurgicale. Toate serviciile, dotările și amplasamentele vor fi efectuate la standarde moderne, actuale și la dispoziția comunității județului Brașov. Perioada de implementare a proiectului este de 24 luni începand cu luna martie 2023”, a declarat primarul din Sacele, Virgil Popa.
Reamintim că în 11 ianuarie, Ministerul Sănătății a anunțat și lista celor 27 de unități spitalicești ce vor fi construite prin PNRR. Pe listă se regăsesc și două proiecte din județul Brașov: construirea noului spital de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase și construirea unui pavilion politraumă la Spitalul Militar Regina Maria.
Fii primul care comentează