Având în vedere că meteorologii au anunțat o încălzire a vremii în perioada următoare, administratorii domeniului schiabil din Poiana Brașov au decis să pornească tunurile de zăpadă și pe timp de zi, în 20 februarie. În zonele în care se produce zăpadă au fost montate atenționări.
„În zonele unde era necesar să creștem grosimea stratului de zăpadă. În aceste condiții, schiați cu precauție, reducând considerabil viteza, deoarece în zonele în care acționează instalațiile de producere a zăpezii consistența acesteia este diferită, încetinind foarte mult alunecarea. Totodată, purtați ochelari de schi, pentru a beneficia de o vizibilitate bună”, au precizat administratorii domeniului schiabil.
De la 50 cm la 30 cm de zăpadă
Dacă în 11 februarie, pe pârtiile din partea superioară a Masivului Postăvarul stratul de zăpadă măsura aproximativ 50 de cm, în 20 februarie a ajuns la 30 cm, o cauză fiind și vântul cald din ultimele zile. În 20 februarie, erau deschise toate pârtiile din masivul Postăvarul: Kanzel, Doamnei, Ruia, Drumul Roșu, Sulinar, Subteleferic, în zona superioară a pârtiei Lupului, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), Lupului inferior. Deschise erau și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion.