Connect with us

Cotidian

Alfabetul reciclării. Cum pot fi colectate separat 100 de obiecte uzuale

Published

on

Colectarea  selectivă este una dintre marile provocări ale României în ceea ce privește protecția mediului. Brașovul nu face excepție de la această tendință, în ultimii ani fiind făcute investiții semnificative: au fost achiziționate eco-insule (în care se pot depune deșeurile pe fracții), dar au fost montate și coșuri stradale speciale.

Pe de altă parte, colectarea selectivă începe de „de la firul ierbii”, adică de la cetățeni. Ei sunt cei care, încă din casă, sortează deșeurile, însă, nu de puține ori, este pus în situația de a se întreba: „Asta e la menajere sau la reciclabile?” sau „Asta unde trebuie aruncată?”.  Aceste întrebări sunt firești, pentru că, dacă ne referim strict la ambalaje, deșeurile nu mai sunt acum „ca pe vremea bunicii”

„Oamenii au nevoie de o listă clară” 

De altfel, în anul 2021, Bogdan Constantinescu, managerul general al BRAI CATA SRL, unul dintre operatorii de salubritate din municipiul Brașov sublinia faptul că „nu este întotdeauna cum se poate crede la prima vedere, întâlnim de foarte multe ori caserole din polistiren pentru alimente sau pungi de chips-uri, în sacii galbeni pentru deșeuri reciclabile. Oamenii au nevoie de o listă clară, în care să poată găsi, în ordine alfabetică, funcție de denumirea obiectelor, indicații despre categoria de deșeuri în care se încadrează. O dată cu intrarea în vigoare a măsurii „plătești pentru cât arunci” și când va începe monitorizarea deșeurilor, fiecare dintre noi va avea nevoie de o astfel de listă afișată la loc vizibil, în casă”. 

Experții BRAI CATA SRL au întocmit o listă cu 100 de obiecte uzuale în ordine alfabetică și categoriile în care se încadrează fiecare din acestea, pentru ca oricine colectează separat deșeurile să aibă la îndemână un „alfabet al reciclării”.

Alfabetul reciclării: 

A

Ambalajul biscuiților = PLASTIC

Ambalajul condimentelor = HÂRTIE ȘI CARTON

Ambalajul din hârtie al mezelurilor = DEȘEURI REZIDUALE

Ambalajul prezervativului = PLASTIC

B

Bibelourile = DEȘEURI REZIDUALE

Bidoanele de detergent lichid = PLASTIC

Bonurile de la cumpărături = (cele albe = DEȘEURI REZIDUALE; cele albastre – HÂRTIE)

Borcanele = STICLĂ

Brichetele = DEȘEURI PERICULOASE din deșeuri menajere.

Buretele de vase = DEȘEURI REZIDUALE

C

Cablurile uzate = DEEE

Cada = DEȘEURI VOLUMINOASE

Caietele = HÂRTIE ȘI CARTON

Cana spartă = DEȘEURI REZIDUALE

Capacele de borcane = METAL

Cartoanele de ouă = HÂRTIE ȘI CARTON

Caserola din plastic pentru carne = DEȘEURI REZIDUALE

Caserola din polistiren pentru legume = PLASTIC

Caserola din polistiren pentru carne = DEȘEURI REZIDUALE

Caseta video și audio = PLASTIC

Cataloagele supermarketurilor = HÂRTIE ȘI CARTON

Cărțile = HÂRTIE ȘI CARTON

CD-ul = PLASTIC

Cheile = METAL

Chiuveta = DEȘEURI VOLUMINOASE

Cosmeticele expirate  (spray, fixativ, vopsele de păr, lacuri de unghii) – DEȘEURI PERICULOASE din deșeuri menajere

Covorul = DEȘEURI VOLUMINOASE

Cutia din carton a medicamentelor = HÂRTIE ȘI CARTON

Cutia ambalaje băuturi  gen Tetra Pak = PLASTIC

Cutia de conserve = METAL

Cutia de iaurt = PLASTIC

Cutia pentru cremă de brânza  = PLASTIC

Cutia de icre = PLASTIC

Cutia de la bețele pentru urechi = PLASTIC

Cutia metalică de vopsea = DEȘEURI PERICULOASE

Cutia de pantofi = HÂRTIE ȘI CARTON

Cutia de pizza = HÂRTIE ȘI CARTON

Cutia din carton pentru ambalaj = HÂRTIE ȘI CARTON

D

Discurile demachiante = DEȘEURI REZIDUALE

Dosarul din plastic = PLASTIC

Doza de suc și de bere = METAL

E

Excrementele de câini și pisici = DEȘEURI REZIDUALE

Electricele și electrocasnicele = DEEE

F

Farfuria spartă = DEȘEURI REZIDUALE

Folia alimentară din plastic = PLASTIC

Folia alimentară din aluminiu = DEȘEURI REZIDUALE

Folia de hârtie de la ciocolată = DEȘEURI REZIDUALE

Folia metalică de la ciocolată = DEȘEURI REZIDUALE

Folia pastilelor = PLASTIC

Folia de aluminiu de la iaurt = DEȘEURI REZIDUALE

Folia din aluminiu de la cutiile și borcanele de ness = DEȘEURI REZIDUALE

Folia caserolelor din plastic = PLASTIC

Frunzele uscate = COMPOST

G

Guma de mestecat = DEȘEURI REZIDUALEH

Hainele = DEȘEURI REZIDUALE

Hârtia de la unt = DEȘEURI REZIDUALE

Hârtia igienică = DEȘEURI REZIDUALE

Hârtia de copt folosită = DEȘEURI REZIDUALE

J

Jarul din sobă = COMPOST

L

Laveta de bucătărie = DEȘEURI REZIDUALE

M

Măștile = DEȘEURI REZIDUALE

Mănușile din plastic = PLASTIC

Mănușile de menaj = DEȘEURI REZIDUALE

Mâncarea gătită = DEȘEURI REZIDUALE

Mobilierul = DEȘEURI VOLUMINOASE

P

Paharele si farfuriile din plastic utilizate = DEȘEURI REZIDUALE

Paharele si farfuriile din carton utilizate = DEȘEURI REZIDUALE

Pachetele de țigări = HÂRTIE ȘI CARTON

Pungile bio din supermarketuri = DEȘEURI REZIDUALE

Pungile din plastic = PLASTIC

PET-urile = PLASTIC

Pixurile uzate = PLASTIC

Plasticul de la baxurile de apă = PLASTIC

Plasticul în care e ambalat cașcavalul = PLASTIC

Praful din aspirator = COMPOST

Prezervativul = DEȘEURI REZIDUALE

Pungile de la pui = PLASTIC

Pungile de mâncare pentru câini/pisici = PLASTIC

Pungile de chips uri = PLASTIC

R

Recipientele pentru șampon, săpun sau gel de duș = PLASTIC

Recipientele pentru soluții de curățare = PLASTIC

Recipientele pentru cremă = PLASTIC

Resturile de fructe și legume = COMPOST sau DEȘEURI REZIDUALE acolo unde nu se colectează separate deșeurile biodegradabile.

Resturile de țigări sau de heets-uri = DEȘEURI REZIDUALE

Revistele = HÂRTIE ȘI CARTON

S

Scutecele absorbante = DEȘEURI REZIDUALE

Șervețelul din hârtie folosit = DEȘEURI REZIDUALE

Sticla de bere = STICLĂ

Sticla de ulei = PLASTIC

Sticla altor tipuri de băuturi = STICLĂ

T

Tacâmurile din plastic = DEȘEURI REZIDUALE

Tamponul = DEȘEURI REZIDUALE

Telefonul = DEEE

Tocătorul din plastic = PLASTIC

Tocătorul din lemn = DEȘEURI VOLUMINOASE

Tubul de ketchup = PLASTIC

Tubul de spray = METAL (deșeu periculos din deșeu municipal si asimilabil)

Tubul de vopsea de păr = METAL (deșeu periculos din deșeu municipal și asimilabil)

Tubul de pastă de dinți = PLASTIC

V

Vasul de WC = DEȘEURI VOLUMINOASE

Y

Yala uzată = METAL

 

Continue Reading
1 Comment

1 Comment

  1. Instapress

    10/04/2023 at 10:35

    Bravo Brasovului pentru eforturile sale de promovare si educare a colectarii selective! Datorita listei alfabetice mentionate, fiecare dintre noi putem fi siguri ca deseurile sunt eliminate corect si cu respect pentru mediul inconjurator!

Leave a Reply

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

Clădirea fostului ICPROA va deveni spațiu pentru învățământ profesional

Published

on

Imobilul situat pe strada 13 Decembrie nr. 96, preluat recent de administrația locală, își va schimba destinația. Potrivit anunțului făcut în plenul Consiliul Local Brașov, de către primarul George Scripcaru, clădirea fostului ICPROA va intra în administrarea Școala Profesională Germană Kronstadt, urmând să fie adaptată pentru activități educaționale.

Decizia a fost comunicată de primarul George Scripcaru, în contextul unei propuneri formulate de consilierul local Sebastian Ichim (USR), care a sugerat transformarea spațiului într-o grădiniță. Edilul a respins această variantă propusă de Ichim, argumentând că structura și configurația clădirii nu permit o astfel de funcțiune și a mai precizat că discuțiile purtate cu reprezentanții unității de învățământ profesional au dus la conturarea actualei soluții.

Preluare în contul unei datorii

Clădirea a intrat în patrimoniul municipiului la finalul anului 2024, în urma unei hotărâri adoptate de deliberativul local în 28 noiembrie. Transferul a fost realizat pentru stingerea unei datorii de 744.973 lei pe care societatea ICPROA SA, aflată în faliment, o înregistra la bugetul local. Pentru finalizarea tranzacției, municipalitatea a achitat diferența până la valoarea stabilită, respectiv 1.584.027 lei.

Proiectul de preluare mai fusese adus în discuție și în mandatul fostului primar Allen Coliban, însă nu a întrunit atunci voturile necesare. În noiembrie 2024, consilierii locali au revenit asupra subiectului, solicitând clarificări privind utilizarea viitoare a imobilului și propunând includerea explicită a unei destinații educaționale sau culturale în hotărârea de Consiliu.

În forma finală, documentul prevedea posibilitatea amenajării unei creșe, grădinițe sau școli, precum și a unor funcțiuni complementare, în contextul în care administrația locală are în vedere recuperarea unui teren de aproximativ 8.000 mp în zonă.

Parte dintr-un plan mai amplu pentru fosta platformă industrială

Primarul a explicat că decizia achiziției este legată și de schimbarea regimului juridic al fostei platforme Rulmentul, care a trecut recent din proprietatea statului în cea a municipiului. Odată cu această mutare, clădirea de pe strada 13 Decembrie completează suprafața deținută de oraș și permite o viziune unitară de dezvoltare.

Edilul a precizat că negocierile cu lichidatorul societății au vizat atât valoarea tranzacției, cât și termenele de plată, astfel încât municipalitatea să închidă procedura în condiții considerate avantajoase.

Continue Reading

Cotidian

Arborii din Parcul de la „Șaguna”, bătrâni și bolnavi. Opt dintre ei vor fi tăiați

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Garda Forestieră Brașov au evaluat în ultimele luni arborii periculoși din mai multe zone ale municipiului Brașov, pe listă fiind Tâmpa și Parcul Dima (parcul din fața Colegiului Național Andrei Șaguna). Arborii au fost analizați atât prin metode tradiționale, cât și prin tehnici de ultimă generație, unii arbori fiind studiați cu ajutorul tomografului și a unui echipament care permite realizaea unei rezistograme (analiza inelelor anuale ale arborilor).

Urmează tăierile

În cazul Parcului Dima, rezultatele nu au fost îmbucurătoare, specialiștii precizând că dintre toți cei 52 de arbori analizați sunt bătrâni și bolnavi. În aceste condiții, opt dintre ei vor fi tăiați, iar alți 44 vor fi toaletați.

Pe lista celor care vor fi tăiați este un castan la care, în trecut, coroana s-a rupt de două ori. De asemenea, urmează să fie tăiat și un arbore de lângă stația autobuzelor de pe liniile RATBV „Transport elevi” de pe Șirul Beethoven.

De ce se îmbolnăvesc arborii

Pe de altă parte, specialiștii au menționat că în Parcul Dima, unele scorburi au apărut în dreptul unor crăci tăiate prea târziu, în urmă cu mai multe zeci de ani. De asemenea, ei au menționat că în Brașov, o cauză a agravării sănătății arborilor este turnarea de asfalt, până aproape de trunchi.

O altă cauză, în special în pădurea de pe Tâmpa, este apariția ciupercii de Maciuria, care afectează frasinii. De altfel, arborele care a ucis anul trecut un tânăr care se plimba pe aleea de sub Tâmpa era din această specie și era afectat de ciuperca de Manciuria.
Tot pe Tâmpa au fost identificați arbori afectați de putregai de rădăcină sau de alte boli.

Continue Reading

Cotidian

Decizie oficială la Zărnești: Consiliul Local a interzis jocurile de noroc și pariurile. Brașovul este încă în etapa mesajelor politice pro și contra

Published

on

Dacă la Brașov, problema jocurilor de noroc este la stadiul de mesaje politice, în Zărnești situația a fost tranșată. Astfel, la începutul acestei săptămâni, Consiliul Local Zărnești a aprobat o hotărâre prin care sunt interzise sălile de jocuri de noroc și cele de pariuri. De asemenea, sunt interzise jocurile de noroc și cele de pariurile la distanță.

În aceeași jotărâre se mai arată că măsura nu vizează Loteria Română, care își va putea desfășura activitatea. Proiectul a fost inițiat de primarul Zărneștiului, Alexandru Igrișan (PSD).

Primarul Brașovului și consilierii USR își dispută întâietatea inițiativei

Problema interzicerii jocurilor de noroc a fost ridicată și în municipul Brașov, subiectul fiind discutat și în ultima ședință a Consiliului Local. Astfel, consilierii locali ai USR au anunțat că au depus un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc în municipiul Brașov. Primarul Brașovului, George Scripcaru, le-a spus că nu este nevoie de să depună un astfel de proiect și a anunțat că el a spus încă din decembrie că, în cazul în care va permite legislația, va interzice jocurile de noroc.

„M-am consultat și al studiat ordonanța, iar în perioada următoare o vom pune în aplicare”, a declarat primarul.

Un consilier local PSD a ridicat problema veniturilor la bugetul local

În schimb, consilierul local Sorin Bâscă (PSD) a declarat că aceste jocuri de noroc angajează câteva mii de persoane în municipiul Brașov:

„Se plătesc chirii și autorizarea unei astfel de activități, care este absolut legală, implică lipsa datoriilor la bugetul de stat. Din salariile pe care angajații le încasează, cotele defalcate din impozitul pe venit se întorc la Brașov. Dar, bineînțeles, dacă apare ceva pe Facebook, trebuie să ne conformăm, pentru că așa zice Facebook. Rămâne să dezbatem”, a argumentat Bâscă.

Discuțiile privind interzicerea jocurilor de noroc vine în contextul în care Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență care oferă posibilitatea consiliilor locale să decidă dacă astfel de activități se pot desfășuta în localități.

Continue Reading

Trending