Site icon

RIAL este bună de plată. Fostul director a obţinut o sentinţă definitivă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Fostul director al SC RIAL SRL Braşov, Doru Ştefan Constantin, a obţinut câştig de cauză în procesul intentat de compania din subordonea Consiliului Local, care l-a înlăturat din funcţie în 2021, pe motiv de management defectuos.

Prin decizia din 17 mai, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins un recurs depus de RIAL SRL, care a solicitat anularea deciziilor deciziile instanțelor anterioare. Sentinţa este definitivă.

Sentinţa  ÎCCJ:

„Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant Constantin Doru Ştefan. Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă RIAL Braşov SRL împotriva hotărârii nr. 7/F/2022 din 31 august 2022, pronunţate de Curtea de Apel Brașov – Secţia Civilă. Respinge cererea formulată de intimatul-reclamant Constantin Doru Ştefan privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată”, se arată în decizia ÎCCJ.

Reamintim că Doru Constantin a fost demis din funcţie în aprilie 2021, printr-o decizie a Consiliului de Administraţie al companiei (ai cărei membri sunt numiţi politic de partidele reprezentate în Consiliul Local). La acel moment, firma, care administrează fondul imobiliar al municipiului Braşov, avea probleme financiare.

Decizia Curţii de Arbitraj nu a fost pusă în aplicare până acum

Doru Ştefan Constantin a contestat decizia la Curtea de Arbitraj, de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, şi a obţinut o sentinţă favorabilă. Această sentinţă a fost una definitivă, însă nu a fost niciodată pusă în aplicare. Astfel, pe postul de director şi-a continuat activitatea Sorin Jula, un apropiat al primarului Coliban, numit de Municipalitate. Acesta a demisionat însă între timp. 

Decizia din 2022 a Curţii de Arbitraj preciza că RIAL trebuie să îi plătească fostului director şi suma de 125.000 de lei, reprezentând drepturi salariale pentru perioada aprilie 2021, când a fost concediat de primar – februarie 2022, când a încetat contractul de mandat. Pe de altă parte, tot Curtea de Arbitraj a decis să respingă şi cererea RIAL SRL de a solicita fostului director Doru Constantin, suma de 3,5 milioane lei, reprezentând ceea ce actuala conducere a societăţii comerciale considera că reprezintă pierderi la data de 31 decembrie 2020, cauzate de managementul incorect al companiei.

Procesul s-a mutat ulterior la Curtea de Apel Brașov, unde RIAL a solicitat anularea hotărârii Curții de Arbitraj. Fostul director a obţinut însă o sentinţă favorabilă şi aici, instanţa luând decizia de a respinge solicitarea RIAL.

 

Exit mobile version