Ramai la curent!

Politica

Consiliul Județean Brașov are o nouă conducere. Au fost scântei în coaliție

Publicat

in

Dacă la nivel național coaliția PNL – PSD pare a fi unită, la nivelul Consiliului Județean Brașov cele două partide au fost în conflict în ședința de plen din 19 iunie, când a fost aleasă noua echipă de conducere. Chiar dacă niciuna dintre tabere nu a recunoscut oficial, scânteia care a aprins „fitilul” un post de vicepreședinte, pe care social-democrații și l-ar fi dorit.

Cearta dintre social-democrați și liberali a început în momentul în care liderul Grupului PSD din Consiliul Județean Brașov, Adrian Iatan, a reclamat faptul că semnăturile date de trei consilieri județeni PSD, date pentru convocarea ședinței de plen se regăsesc și pe listele cu inițiatorii celor trei proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi.

„Materialele aferente ședinței au fost încărcate pe site cu săvârșirea unei ilegalități”, a declarat Iatan, care a solicitat ca ședința de plen să fie închisă și să se convoace alta.

Reprezentanții Executivului au spus că a fost vorba de o eroare materială, care a fost corectată între timp, prin atașarea unor noi liste de semnături, pe care se regăsesc numai 13 semnături.

Liderul Grupului PSD din Consiliul Județean Brașov nu a acceptat argumentele, a anunțat că va solicita un punct de vedere de la Prefectură, că se va adresa organelor de anchetă, apoi social democrații au părăsit sala de ședințe.

Vasile Ungureanu, ba e președinte, ba nu e președinte de ședință

Acest episod a fost precedat de un alt mic incident. Astfel, la începutul ședinței consilierii nu au intrat în sală, așteptând să fie semnate unele documente. A lipsit inclusiv vicepreședintele Consiliului Județean Szenner Zoltan, care ar fi trebuit să fie ales președinte de ședință. În aceste condiții a fost propus pentru a conduce ședința Vasile Ungurean (PNL), consilierii au votat prin ridicarea mâinii că sunt de acord, el a mers la prezidiu, însă au început discuțiile dacă votul pentru alegerea președintelui de ședință trebuie să fie deschis (prin ridicarea mâinii) sau secret (cu buletin de vot). Pentru a nu exista discuții, Ungureanu a propus să se mai dea un vot, de data aceasta secret. În acel moment au intrat în sală, iar votul pentru Ungurean nu a mai fost dat, ci s-a trecut la ordinea de zi inițială, care prevede ca președinte de ședință să fie Szenner Zoltan.

Cum arată noua conducere a Consiliului Județean Brașov

După ce apele s-au liniștit, în absența consilierilor județeni de la PSD, a fost ales vicepreședintele cu atribuții de președinte al Consiliului Județean – Șerban Todorică (PNL) – și consilierul cu atribuții de vicepreședinte al Consiliului Județean – Ciprian Sterpu (PNL).

Adrian Iatan și-ar fi dorit să fie vicepreședinte

După ședința de plen, întrebat dacă și-ar fi dorit un post de vicepreședinte, Adrian Iatan a răspuns:

„Normal. Orice politician își dorește să evolueze. Din ce știu eu, au fost discuții au fost purtate de foruri superioare și nu s-a ajuns la o înțelegere”.

În schimb, Șerban Todorică a spus că nu au fost astfel de discuții:

„Noi am luat ceea ce am avut. Noi am câștigat poziția de președinte al Consiliului Județean Brașov, prin Adrian Veștea, dar și o poziție de vicepreședinte. Nu am cerut nimic mai mult, iar PSD nu s-a pronunțat că și-ar dori un vicepreședinte, nici astăzi, nici ieri, nici alaltăieri, în aceste zile în care au avut loc tot felul de discuții și negocieri”.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Politica

Parlamentarii de Brașov, aproape absenți în amendarea Legii bugetului de stat. Au fost puține solicitări de bani pentru județul nostru

Publicat

in

An de an, Legea bugetului de stat stârnește pasiuni și discuții, care uneori, depășesc solemnitatea ce ar trebui să caracterizeze discursul parlamentar. Fiecare ales încearcă să iasă în evidență, fie criticând, fie propunând alocarea unor sume pentru diferite măsuri sau investiții. De asemenea, dezbaterea bugetului este și pretextul pentru centralizarea investițiilor dorite de comunitățile locale, dar pentru care nu au fost găsite surse de finanțare.

Anul acesta, însă, cel puțin în ceea-i privește pe parlamentarii de Brașov, implicarea a fost destul de redusă. Aleșii din partidele aflate în arcul guvernamental nu au depus amendamente prin care să propună alocarea unor bani pentru comunități, cel mai probabil, pentru a nu afecta „calculele fragile” făcute de Guvern.

Singurii care și-au „încercat norocul” au fost parlamentarii din grupurile AUR din cele două camere ale Parlamentului. Ei au cerut, printre altele, 500.000 mii lei pentru proiectarea Autostrăzii A3 Ploiești- Braşov, 800.000 mii lei pentru finalizarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada A13 Brașov-Bacău, 7.000.000 mii lei pentru finalizarea obiectivelor aflate în prezent în execuție (pe lista lor fiind și Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj — Oradea; Autostrada Sibiu — Făgăraş), 800.000 de lei pentru documentațiile aferente Autostrăzii Făgăraș – Brașov.

De asemenea, parlamentarii aceluiași partid au cerut câte 500.000 de lei pentru Muzeul Județean de Istorie Brașov și Muzeul de Artă Brașov (pentru conservarea patrimoniului și lucrări la spațiile muzeale), dar și 500.000 de lei pentru achiziționarea unor ambulanțe.

Toate aceste solicitări au fost respinse. Însă, așa cum au făcut și în trecut parlamentarii din PNL, PSD sau USR, cei de la AUR vor folosi aceste amendamente pentru a „bifa” măcar la capitolul imagine în fața alegătorilor.

Citește mai departe

Politica

Augustin Hagiu: Legea privind recunoașterea resorturilor turistice, adoptată cu largă majoritate în Camera Deputaților

Publicat

in

Deputatul Augustin-Florin Hagiu anunță adoptarea, cu o largă majoritate, a legii care
introduce oficial în legislația din România noțiunea de „resort turistic”. Proiectul inițiat de
Hagiu în 2025, la început de mandat, a fost votat în Camera Deputaților cu 285 de
voturi „pentru” și 0 voturi „împotrivă”, după ce a obținut toate avizele necesare, inclusiv
din partea Consiliul Concurenței, Consiliul Economic și Social și Consiliul Legislativ.
Legea urmează să fie promulgată de Președintele României.

„Este un vot care arată foarte clar că turismul nu are culoare politică. Este un domeniu în care putem construi împreună, dincolo de diferențele politice, pentru a valorifica un potențial economic uriaș al României. Le mulțumesc tuturor colegilor parlamentari care au susținut acest demers”, a declarat Augustin-Florin Hagiu.

Noua lege creează un cadru juridic clar pentru dezvoltarea resorturilor turistice – acele
structuri integrate care oferă servicii complete, de la cazare și restaurante, până la
agrement și wellness. Recunoașterea oficială a acestor structuri permite României să
intre competitiv pe piețele externe cu pachete turistice integrate, la standarde
internaționale, ceea ce poate crește semnificativ atractivitatea țării pentru turiștii străini.

„Până acum, România nu avea o definiție clară pentru resorturi turistice, deși aceste concepte există și funcționează în toată lumea. Prin această lege, facem un pas esențial pentru a putea vinde servicii turistice integrate pe piețele externe și pentru a
atrage turiști care cheltuiesc mai mult și rămân mai mult timp în România”, a subliniat inițiatorul.

Potrivit datelor oficiale ale Institutul Național de Statistică, în anul 2024 aproximativ 2,17
milioane de turiști străini au fost cazați în România, generând cheltuieli totale de circa
1,3 miliarde de euro. Cheltuiala medie este de aproximativ 600 de euro per turist, cele
mai mari sume fiind direcționate către cazare, alimentație, transport și activități turistice.

„Dacă România va reuși, prin dezvoltarea resorturilor turistice reglementate, să atragă anual cel puțin 300.000 de turiști străini în astfel de structuri, vorbim de un impact economic estimat la aproximativ 300 de milioane de euro. Este o oportunitate reală de a echilibra balanța comercială pe zona de servicii turistice și de a genera dezvoltare economică în comunitățile locale”, a precizat Augustin-Florin Hagiu.

Citește mai departe

Politica

UDMR Brașov și-a ales un nou lider

Publicat

in

Organizația județeană Brașov a Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) are un nou lider. În cadrul Adunării Generale a Delegaților, desfășurată recent, Varga Nándor a fost ales președinte al organizației pentru următorul mandat.

La funcția de conducere au candidat Varga Nándor și Toró Tamás, după ce Győrfi Tünde-Róza s-a retras din competiție înainte de vot. Din totalul de 216 voturi valabil exprimate, Varga Nándor a obținut 151, ceea ce reprezintă aproximativ 71%, în timp ce contracandidatul său, Toró Tamás, a primit 60 de voturi.

Noul președinte va avea ca principale obiective în perioada următoare consolidarea comunităților maghiare din județul Brașov, revitalizarea organizațiilor locale ale UDMR și întărirea reprezentării politice a maghiarilor la nivel județean.

În cadrul aceleiași adunări, delegații au decis și asupra componenței celorlalte structuri de conducere ale organizației județene. Rezultatele complete ale acestor alegeri interne urmează să fie comunicate de organizație, au anunțat reprezentanții UDMR Brașov.

Citește mai departe

Trending