Zona Rapid de pe Bulevardul Victoriei este de mulți ani teritoriul unui grup dubios, iar până acum autoritățile brașovene nu au găsit o soluție pentru a scăpa de ei. De altfel, din cauza lor, anii trecuți a fost oprită și fântâna arteziană din zonă, pentru că aceasta a fost transformată într-o scăldătoare.
Mai apar jandarmii sau polițiștii din când în când, îi mai împrăștie, dar oamenii reapar. În rest, conflictele se soluționează „pe plan local”, cum s-a întâmplat și zilele trecute, când oamenii fără adăpost, destul de vocali, au avut ceva de împărțit cu mai mulți agenți ai unei firme de pază. A fost mai mult duel verbal, cu câteva îmbrânceli, pentru că „tartorii zonei” s-au retras repede.
Cel mai probabil, problema va persista, pentru că autoritățile sunt destul de nepăsătoare, motivând, de multe ori, că nu au pârghiile legale pentru a lua alte măsuri, decât fugărirea sau ducerea la secție pentru identificare. În tot acest timp, oamenii aceia „fac legea” în zonă, din moment ce „oamenii legii” par a lăsa subiectul pe plan secund şi „în analiză”…
Foto: Brasov Metropolitan