Connect with us

Cotidian

A doua ediție a FILAfest îi invită pe tineri în Piața Sfatului din Brașov, la concerte de muzică alternativă

Published

on

În perioada 11 – 13 august, Piața Sfatului din Brașov va găzdui a doua ediția a FILAfest – primul Festival al Filarmonicilor, un eveniment muzical unic în România. 

Organizat de către Asociația pentru Promovarea Copiilor și Tinerilor Talentați din România (A.P.C.T.T.R.), în parteneriat cu Agenția Metropolitană Brașov și Filarmonica Brașov, și cofinanțat de către Primăria Municipiului Brașov, FILAfest va aduce pe scenă trei importante filarmonici din România, care vor susține concerte de muzică alternativă.

Timp de trei zile, muzica fusion interpretată de cele trei filarmonici va umple Piața Sfatului cu o atmosferă vibrantă și plină de energie. Festivalul își propune să creeze o experiență muzicală memorabilă și unică pentru toți cei prezenți la eveniment.

Concertele vor începe la ora 20:00, iar accesul publicului este gratuit.

Directorul festivalului, Rebecca Diaconu, a subliniat importanța evenimentului:

„FILAfest este conceput ca un eveniment de elită, menit să atragă publicul tânăr în sălile de concerte ale filarmonicilor. Ne dorim să oferim o experiență culturală excepțională, prin care să apropiem tinerii de muzica simfonică, care este considerată una dintre cele mai nobile forme de artă. Având în vedere standardele înalte pe care le promovăm, suntem încrezători că a doua ediție a festivalului va atrage în special iubitorii mai tineri de muzică, ce sunt invitați să se lase surprinși de reinterpretări muzicale inedite, prezentate cu măiestrie de cele mai prestigioase filarmonici din țară și de invitați de renume. Sperăm ca FILAfest să îmbogățească gusturile și să lărgească orizonturile muzicale ale celor prezenți, pentru că suntem convinși că muzica clasică este expresia sublimă a culturii și a excelenței artistice.”

Programul festivalului va include trei concerte în stil alternativ, ce vor oferi o varietate de genuri muzicale, abordări inedite și creații inovatoare. Această combinație promite să atragă atât iubitorii de muzică clasică, cât și pe cei interesați de muzica în general.

Prima seară, vineri, 11 august, va fi dedicată jazz-ului printr-un concert intitulat „Swinging voices & Jazz Notes” și va aduce în scenă Corul Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești în colaborare cu Trupa Ploiești Jazz Trio. Sub îndrumarea dirijorului Eduard Dinu, un muzician tânăr și apreciat în domeniul muzicii corale, această interpretare inedită va încânta publicul cu ritmuri vibrante și armonii subtile.

Sâmbătă, 12 august, cea de-a doua seară de festival va răsuna de sunetele pop simfonice ale Filarmonicii din Brașov, împreună cu VIBE Band, Cosmin Stanciu și Emanuel Vots – soliști instrumentiști și Ovidiu Anton, câștigător EUROVISION 2016. Dirijorul serii va fi Laurențiu Muntean, muzician de calibru și manager al Filarmonicii din Arad. Repertoriul acestui concert va fi alcătuit din cele mai populare piese de pe topurile Billboard și cele mai vizualizate pe platforma YouTube, pentru a oferi o seară de neuitat.

Duminică, 13 august, Filarmonica Oltenia Craiova va încheia festivalul cu un concert Rock Simfonic de excepție. Alături de celebra Trupa IRIS și soprana Felicia Filip, Orchestra Simfonică va fi condusă de către dirijorul Alexandru Ilie, un talentat și consacrat reprezentant al tinerei generații de dirijori. Concertul va aduce publicului reinterpretări unice ale celor mai iubite piese din repertoriul formației IRIS, într-o combinație inedită de sunete clasice și rock.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

Caravana națională Rotary United Thinkers ajunge la Brașov: un eveniment-experiență în care tinerii învață să își susțină ideile și să recunoască manipularea

Published

on

Pe 14 martie, Caravana Rotary United Thinkers ajunge la Brașov cu un eveniment educațional interactiv dedicat tinerilor între 14 și 20 de ani – o experiență construită pe jocuri, provocări de echipă și exerciții practice prin care aceștia învață să se prezinte clar și autentic, să își susțină ideile și să recunoască manipularea.

Evenimentul va avea loc la Hotel Qosmo, începând cu ora 10:00, și este organizat de Rotary District 2241 România și Republica Moldova, cu sprijinul Rotary Club Brașov și Bepco. Participarea este gratuită, iar locurile sunt limitate.

Caravana United Thinkers nu este un eveniment clasic cu prezentări și discursuri, ci o experiență practică în care participanții învață prin jocuri, simulări și exerciții interactive cum să își prezinte ideile, cum să argumenteze convingător și cum să recunoască manipularea din mediul online și offline. Pe parcursul a aproximativ cinci ore, tinerii vor trece prin provocări de public speaking, exerciții de gândire critică și activități de echipă menite să le crească încrederea și claritatea în exprimare.

Caravana face parte din UnitedThinkers.ro, o platformă educațională gratuită creată de Rotary pentru tineri, prin care experiența profesională și de viață a liderilor din comunitate devine un instrument real de dezvoltare personală. Platforma oferă acces la conversații cu profesioniști, traininguri de comunicare și gândire critică și un parcurs educațional care poate fi finalizat cu certificare.

United Thinkers este rezultatul a peste 10 ani de proiecte educaționale construite prin Rotary Club Brașov, prin care am lucrat direct cu mii de tineri din toată țara. În 2023 am reușit să ducem această experiență la nivel național, prin lansarea platformei UnitedThinkers.ro, cu sprijinul Rotary District 2241 România și Republica Moldova, astfel încât programul să devină accesibil oricărui tânăr cu acces la internet. Caravana este pasul următor. Este modul prin care revenim lângă ei, în orașele lor, pentru a le oferi un spațiu în care să învețe cum să navigheze prin zgomotul informațional de astăzi, să recunoască manipularea și să aibă curajul să își susțină ideile. Am fost deja la Timișoara, Iași, Chișinău, acum ajungem la Brașov și continuăm în toată țara”, spune Medeea Petrovan, managerul programului United Thinkers și membru al Rotary Club Brașov.

Rotary invită tinerii din Brașov să participe la această experiență și îi încurajează pe profesori și părinți să le ofere elevilor oportunitatea de a lua parte la eveniment. Evenimentul va începe cu o scurtă sesiune de deschidere, urmată de două experiențe interactive dedicate dezvoltării abilităților de public speaking și gândire critică, separate de o pauză de socializare cu mini-bufet. Înscrierile se fac online, pe www.unitedthinkers.ro, la secțiunea Caravana.

Continue Reading

Cotidian

Urmează concedieri la Prefectura Brașov. Instituția rămâne cu 36 de angajați

Published

on

Prefectura Brașov își va reduce numărul de angajați, până la finalul lunii iunie. Anunțul a fost făcut de prefectul județului, Cătălin Văsii, care a menținat că în prezent la nivelul instituției sunt ocupate 40 de posturi și, în urma reorganizării instituției, vor mai putea fi ocupate 36 de posturi.

„Până la finalul acestei săptămâni trebuie să stabilim noua structură. Din nefericire, nu avem persoane care să se pensioneze”, a declarat prefectul.

Totodată, el a menționat că, în continuare, în cabinetul prefectului își vor desfășura activitatea doi consilieri. De asemenea, de restructurări nu va fi afectat corpul de control al prefectului, structura de securitate și vor rămâne în funcție trei șefi de servicii. Totodată, vor fi menținute două posturi care sunt acum vacante: șef serviciu corp control și secretar general (care este acum ocupat prin delegare).

În acest moment, organigrama Prefecturii Brașov include 50 de posturi (nu sunt luate în calcul cele de la „Pașapoarte” și „Înmatriculări”), dintre care 10 sunt vacante.

Continue Reading

Cotidian

Primăria Brașov implementează sistemul „Big Brother” pe Tâmpa. Turiștii care merg de la Panoramic la „litere” sau pe vârf vor fi supravegheați

Published

on

Gunoaiele aruncate în principal de turiștii care urcă pe Tâmpa cu telecabina, apoi merg pe jos până la „litere” (inscripția de pe Tâmpa) sau pe vârf sunt o problemă ce nu a putut fi rezolvată de administratorii ariei protejate.

Patrulele nu au avut succes, iar campaniile de ecologizare sunt o soluție de moment, pentru că lasă liber terenul pentru alte deșeuri aruncate aiurea.

Acum, Primăria Brașov a anunțat un nou plan: a început montarea unor camere de supraveghere în zona platformei de Belvedere (de lângă vârful Tâmpa) și pe traseul dintre Panoramic și zona literelor. În plus, în aceastră zonă va fi extins și iluminatul public.

De asemenea, pe Tâmpa se fac lucrări de reparații a mobilierului existent, a balustradelor de protecție, dar și o campanie de curățenie.

Continue Reading

Trending