Site icon

Brașovenii, așteptați să doneze sânge pentru victimele de la Crevedia. Centrul de Transfuzii Brașov are duminică program special

Centrul de Transfuzie Brașov este deschis duminică, 27 august, între orele 10.00 – 13.00, pentru a prelua sânge pentru răniții din explozia de la Crevedia, a anunțat Asociația Salvatorilor Voluntari Brașov. De altfel, în mod excepţional, duminică sunt deschise mai multe centre de transfuzie din țară, pentru a prelua sânge necesar tratării răniților exploziei de la Crevedia.

Conform informațiilor oficiale, în urma exploziei de la Crevedia o persoană și-a pierdut viața, iar alte 57 au fost rănite, 10 fiind în stare gravă. Din cele 58 de victime, 43 sunt angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (în special pompieri).

Unii dintre pacienți au început să fie transferați la spitale din străinătate, iar operațiunile vor continua. Astfel, la spitale din Belgia și Italia au fost transferate patru persoane, iar în cursul acestei zile vor mai fi transferate două la spitale din Germania și Austria. Transporturile sunt făcute cu aeronave Spartan, ale Ministerului Apărării Naționale.

Informații utile despre donarea de sânge

1. Vârsta cuprinsă între 18-65 de ani. Sunt mențiuni speciale pentru cei care donează pentru prima dată la peste 50 de ani.

2. Greutatea corporală minimă de 50 de kg.

3. Tensiunea arterială – peste 100/60 mmHg.

4. Puls regulat de 50-100/minut.

5. Temperatura mai mică de 37,5 grade Celsius.

6. Hemoglobina peste 12,5g% la femei şi peste 13,5g% la bărbați.

7. Nu ați consumat alcool sau masă bogată în grăsimi cu 72 de ore înainte de a dona.

8. Nu ați avut în ultimul timp intervenții chirurgicale sau pierderi de sânge.

9. Nu ați avut alte boli precum hepatită, tbc, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer, diabet zaharat, boli de piele, boli de inimă sau nu aveți alte afecțiuni acute care să necesite tratament cu antibiotice.

10. Nu sunteți gravide, lehuze (nu puteți dona sânge timp de 18 luni după naștere) sau nu sunteți în perioada menstruală.

11. Intervalul de timp între 2 donări succesive este de 8 săptămâni pentru donatorii de sânge, cu acceptare a maxim 5 donări pe an la bărbați şi 4 la femei.

12. Pe lângă beneficiile pentru sănătate cei ce donează sânge beneficiază de un set de analize gratuite şi primesc șapte tichete de masă, fiecare în valoare de 9,57 lei, la care se adaugă o zi liberă de la serviciu, decontarea transportului şi un abonament pe transportul în comun la jumătate de preț.

13. Donarea de sânge se poate face la centrul regional de transfuzii sanguine din județul dumneavoastră.

Exit mobile version