Noua grădiniță din cartierul Tractorul, finalizată de câteva luni, dar cu porțile închise. Mai trebuie un aviz și personal didactic

Chiar dacă au fost terminate încă din luna martie și a fost făcută recepția lucrărilor, grădinița din cartierul brașovean Tractorul nu a fost deschisă. Motivul, au explicat reprezentanții Primăriei Brașov în ședința de plen a Consiliului Local Brașov din 30 august, este că Inspectoratul Școlar al Județului Brașov nu a încheiat procedura de avizare la Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) și nu asigurat resursa umană necesară desfășurării activității.

„Ce a ținut de Primăria Brașov s-a făcut, iar în această perioadă Inspectoratul Școlar al Județului Braov face demersurile pentru deschiderea unității. Imobilul a fost verificat în teren împreună cu reprezentanții Inspectoratului, care se ocupă acum de obținerea avizului . De asemenea, mai trebuie asigurat personalul, de care se ocupă tot inspectoratul”, a declarat viceprimarul Brașovului, Flavia Boghiu.

Grădinița are 5 săli de grupă, o sală multifuncţională, o sală de mese, bucătărie cu spaţii tehnice aferente, cabinet medical cu izolator și alte spații necesare activității educaționale. Investiția se ridică la 5.271.005,14 lei, iar constructor a fost firma Romconstruct Grup SRL.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.