După nici două luni de la numirea în funcția de președinte al FC Brașov, Dragoș David și-a anunțat demisia. Anunțul a fost făcut miercuri, în ședința extraordinară a Consiliului Local Brașov, când aleșii nu au aprobat ordinea de zi în care era și un punct privind aprobarea Ghidului pentru finanțarea programului „Sportul de performanță”.
„Din păcate FC Brașov este în agonie! Majoritatea din Consiliul Local Brașov nu și-au asumat și nu își dorește continuarea activității la Centrul de copii și juniori. Din păcate domnilor manipularea vine din partea dumneavoastră, eu am fost astăzi solidar cu părinții. Așadar așa cum am anunțat în ședința, eu de astăzi mi-am anunțat demisia lucru pe care vă rog, dacă aveți onoarea la purtător să-l faceți și dumneavoastră stimați consilieri care vă ascundeți în spatele legii. Era un moment bun în care să arătați comunității că sunteți împreună, l-ați ratat din păcate. Cine? Vă știți voi și acum vă știe și comunitatea. Retragerea mea vine doar pentru a nu sta piedică în luptele dumneavoastră politice. Mai aveți o șansă mâine. Un mare mulțumesc părinților, sponsorilor și celor care ați fost lângă FC BRAȘOV”, a scris Dragoș David pe pagina personală de Facebook.
Dragoș David a fost numit președinte al FC Brașov în luna august, după ce echipa de seniori a fost retrogradată din Liga 2 pentru că nu a îndeplinit condițiile de participare în sezonul 2023 – 2024.
După ce a preluat conducerea clubului, Dragoș David a făcut apel către brașoveni, pe care i-a rugat să doneze bani pentru centrele de copii și juniori de la FC Brașov.
Pe de altă parte, în ședința de plen din 11 octombrie, consilierii locali brașoveni din PSD și PNL au reclamat vechile probleme ale clubului, iar referitor la proiectul de hotărâre privind aprobarea Ghidului de finanțare au spus că l-au primit abia marți după amiază. Aceasta ar fi justificarea refuzului de a dezbate problema FC Brașov în ședința de azi, susțin ei.
De cealaltă parte, consilierii locali USR, alături de primarul Brașovului, Allen Coliban, dar și de viceprimarul Flavia Boghiu, au spus că proiectul a fost lansat în consultare publică în 25 august și că au avut suficient timp să îl primească. Însă liberalii și social-democrații au reclamat că era vorba de un draft, nu de un document final.
Dincolo de aceste schimburi de replici, antrenorii de la grupele de copii și juniori rămân neplătiți, după cum a arătat Marian Constantinescu, cel care a luat cuvântul în numele lor, în ședința de azi. Iar activitatea devine din ce în ce mai greu de desfășurat în bune condiții.
Fii primul care comentează