Ramai la curent!

Educație

FOTO. Au început lucrările la viitoarea grădiniţă din Noua. Unitatea de învăţământ va avea sală de salinoterapie pentru copii şi îşi va produce singură energia termică şi electrică

Publicat

in

Au început lucrările la viitoarea grădiniţă din Noua, a anunţat Primăria municipiului Braşov, într-un comunicat de presă în care aminteşte că această unitatate va fi una prietenoasă cu mediul şi, în plus, va oferi copiilor şi o sală de salinoterapie. Conform indicatorilor tehnico-economici, investiţia se ridică la 19,533 milioane lei iar lucrările trebuie să fie gata în 12 luni.

Viitoarea grădiniţă va fi ridicată pe strada Nucului şi va fi o clădire cu trei niveluri, care va putea primi 200 de copii, în regim de grădiniță cu program prelungit. Grădinița își va produce singură energia termică, apa caldă și energia electrică, noua clădire fiind prevăzută din construcție cu pompe de căldură, panouri fotovoltaice și solare și recuperatoare de căldură.

Grădiniţă cu 10 săli şi 200 de locuri pentru copii

Investiția constă în construirea unui corp de clădire cu regim de înălțime demisol, parter  și un etaj, care va fi împărțit în spații destinate copiilor, inclusiv loc de joacă exterior și zone administrative și tehnice.

În urma realizării construcției nou propuse vor rezulta spații pentru 10 săli de grupă, atât la parter cât și la etaj, dispuse cu câte un grup sanitar la fiecare grupă. La demisol vor fi salina artificială și spații tehnice pentru spălătorie/uscătorie/călcătorie. La parter sunt propuse 4 săli de clasă cu grupuri sanitare, sală multifuncțională, cabinet medical și încăperi administrative. La etaj sunt propuse 6 săli de clasă cu grupuri sanitare, cabinet consiliere și logopedie, birou director, holuri, terasă exterioară.

Pentru asigurarea nevoii de energie necesare funcționării acestei grădinițe, clădirea va avea următoarele dotări:

  • pompe de căldură de tip aer-apă și un cazan mural, pentru prepararea agentului termic;
  • panouri solare, ce vor fi utilizate în procesul de prepare a apei calde menajere necesare grădiniței;
  • panouri fotovoltaice ce vor asigura energia necesară consumatorilor electrici și, separat, pentru funcționarea pompelor de căldură;
  • recuperatoare de căldură în vederea eliminării aerului viciat din încăpere cu aport permanent de aer proaspăt din exterior.

Alte dotări:

  • loc de joacă exterior, plantare de arbori/ arbuști și gazon;
  • amenajare parcare exterioară pentru părinți și parcare interioară pentru personal;
  • sistem de supraveghere video și antiefracție;
  • platformă elevator pentru transportul copiilor cu handicap locomotor;
  • două lifturi pentru transportul materialelor;
  • sistem de degivrare acces principal;
  • instalație de iluminat pe timp de noapte.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Educație

Cursuri feroviare cu practică și echipamente moderne. Cât costă și cât durează să devii mecanic de locomotivă, impiegat sau acar în 2026

CENAFER pregătește o nouă sesiune de cursuri pentru meserii feroviare, cu admitere și examene desfășurate online. Candidații vor beneficia de formare practică, inclusiv cu echipamente moderne, într-un domeniu tot mai căutat.

Publicat

in

Cei care își doresc o carieră în domeniul feroviar au, în curând, o nouă oportunitate, respectiv cursurile organizate de Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER.). Acestea ar urma să înceapă luna viitoare, iar procesul de admitere vine cu schimbări importante, anunță organizatorii.

CENAFER a publicat deja tematica și bibliografia pentru programele de calificare, care vizează mai multe meserii esențiale precum mecanic de locomotivă, șef de tren, impiegat de mișcare sau acar. Candidații mai au timp să se pregătească până la examenul de admitere, programat, cel mai probabil, în luna mai. Până atunci, organizatorii cursurilor testează aplicația online care va fi utilizată pentru accesul la examen.

Noutății în admiterea la cursurile CENAFER

O noutate majoră în acest an este digitalizarea aproape completă a procesului. Înscrierea, depunerea documentelor și plata taxei de 100 de lei se vor face exclusiv online, printr-o platformă dedicată. Inclusiv examenul de admitere va fi susținut online, la disciplinele Matematică, Fizică și Limba Română, la nivel de gimnaziu și început de liceu.

După promovarea examenului, cursanții vor urma un program de formare de aproximativ nouă luni, care include atât pregătire teoretică și practică, cât și un stagiu în producție la operatori feroviari. În plus, costurile cursurilor vor putea fi achitate în rate, o facilitate menită să atragă mai mulți candidați.

Un alt element de noutate este introducerea unui echipament modern de instruire, furnizat de o companie americană, care va permite viitorilor mecanici de locomotivă să exerseze în condiții apropiate de cele reale.

Programele de calificare profesională organizate de CENAFER, nivelurile de calificare, durata și tarifele acestora

Sursa: Club Feroviar

Citește mai departe

Educație

„Zbor Meets Basketball”: Sportivi și specialiști din Federația Română de Baschet, față în față cu tinerii din Brașov

Tinerii din Brașov sunt invitați la un eveniment dedicat baschetului, unde pot întâlni sportivi profesioniști și specialiști din domeniu. „Zbor Meets Basketball” promite povești reale, inspirație și acces direct la culisele sportului de performanță.

Publicat

in

         Zbor Hub Brașov, spațiul de explorat dedicat tinerilor brașoveni, organizează vineri un eveniment dedicat pasionaților de baschet și tinerilor interesați de sportul de performanță. Numită „Zbor Meets Basketball”, activitatea aduce în prim-plan sportivi profesioniști și specialiști din culisele performanței, într-o întâlnire menită să inspire și să conecteze comunitatea locală a tinerilor din Brașov.

        Participanții vor avea ocazia să interacționeze direct cu sportivi de la CSM Corona Brașov, în cadrul unei sesiuni de tip Meet & Greet, unde vor putea afla detalii despre viața de sportiv profesionist, antrenamentele zilnice și provocările competițiilor.

        Unul dintre punctele centrale ale evenimentului este sesiunea „Meet The Pro’s”, unde invitați din cadrul Federației Române de Baschet vor împărtăși experiențe din cariera lor. Printre aceștia se numără Sarah Dumitrescu, fostă jucătoare în NCAA și Euroligă, în prezent coordonatoarea proiectului „Her World Her Rules”, dedicat fetelor care vor să descopere baschetul, Toni Pavel, component al lotului național de 3×3, și Alex Cîrciu, triplu campion național la atletism, specialist în marketing sportiv și doctor în domeniul sportului.

        Discuțiile vor aborda teme precum drumul către performanță, disciplina necesară în sport, dar și oportunitățile și provocările întâlnite de-a lungul carierei.

        Evenimentul este deschis tinerilor interesați de sport, dezvoltare personală și implicare în comunitate, dar și tuturor celor care își doresc să descopere oportunități de învățare din experiențele unor profesioniști.

        Participarea este gratuită, iar locurile pot fi rezervate prin aplicația Zbor. Cei care vor veni la acest eveniment vor beneficia și de invitații la meciul de baschet dintre CSM Corona Brașov și CSU Sibiu, programat sâmbătă.

        Citește mai departe

        Educație

        Tinerii de 18 ani pot călători gratis prin Europa. Trenul DiscoverEU marchează 40 de ani de Spațiu Schengen cu 40.000 de permise de călătorie pentru tineri

        Publicat

        in

        Tinerii europeni care au 18 ani sunt invitați să prindă trenul DiscoverEU, o acțiune a programului Erasmus+. Programul este organizat cu ocazia împlinitii a 40 de existență a Spațiului Schengen, iar noua rundă de înscrieri a început în 8 aprilie și se încheie pe 22 aprilie 2026.

        Prin acest program, 40.000 de tineri primesc un permis de călătorie pentru a se deplasa cu mijloacele de transport cele mai ecologice, cum ar fi trenurile. În cazul persoanelor care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate pot fi acceptate și alte mijloace de transport. De asemenea, ei vor primi un card de reducere DiscoverEU pentru a beneficia de numeroase reduceri la cazare, activități culturale și sportive, transport local sau alte servicii. 

        Tinerii selectați pot călători până la 7 zile într-un interval de maximum o lună, în perioada autorizată de călătorie: 1 iulie 2026 – 30 septembrie 2027. Aplicanții pot merge singuri sau împreună cu până la 4 prieteni, dacă și aceștia îndeplinesc condițiile de participare. 

        Programul oferă și sprijin suplimentar pentru participanții cu dizabilități.

        Programul include:

        – transport gratuit, în principal cu trenul;

        – reduceri la cazare, transport local, activități culturale și sportive;

        – oportunitatea de a descoperi cultura și istoria Europei și de a întâlni tineri din alte țări.

        Care sunt regulile de participare:

        – Solicitanții trebuie să fie născuți între 1 iulie 2007 și 30 iunie 2008;

        – Solicitanții trebuie să aibă act de identitate, pașaport sau permis de ședere valabil;

        – Solicitanții trebuie să fie cetățeni sau rezidenți într-o țară eligibilă;

        – Solicitanții trebuie să completeze formularul online și quiz-ul de selecție.

        Citește mai departe

        Trending