Primarul USR al Braşovului, Allen Coliban, a pierdut procesul pe care i l-a intentat viceprimarul PNL Sebastian Rusu în urma sigilării biroului acestuia din urmă, o instanţă a Curţii de Apel Braşov stabilind, printr-o sentinţă definitivă, că demersul a fost ilegal.
“Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenţii – pârâţi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Braşov şi Coliban Allen, în calitate de primar al municipiului Braşov, împotriva sentinţei civile (…) pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, precum şi a încheierii de şedinţă din data de 21.12.2023, hotărâri judecătoreşti pe care le menţine”, se arată în soluţia postată pe portalul instanţelor.
Reamintim că, în luna noiembrie, viceprimarul Sebastian Rusu a reclamat faptul că i-a fost sigilată uşa biroului din Primărie, fiind schimbată şi yala, fără să existe o dispoziţie legală în acest sens. La acel moment, viceprimarul a sunat la 112 şi, ulterior, s-a adresat instanţei pentru anularea deciziei.
Tribunalul Braşov a decis, în 21 decembrie, că primarul trebuie să înlăture sigiliul de pe uşa biroului viceprimarului, hotărâre contestată de acesta la Curtea de Apel Braşov.
Primarul Allen Coliban a luat măsuri similare şi în privinţa consilierilor locali, cărora la începutul lunii noiembrie, le-a interzis accesul la birourile de specialitate din Primărie. (Detalii AICI).
Pe viceprimarul Sebastian Rusu l-a mutat ulterior, cu biroul, într-o încăpere de la Cimitirul municipal de la Bartolomeu.