FOTO. Parcul din zona „La Iepure”, în reparații după două zile de la deschidere. O rampă pentru acrobații a cedat sub greutatea copiilor

Inaugurat cu mare fast în 2 martie, parcul din zona „La Iepure” din Brașov va intra în reparații, după ce mai multe amenajări s-au degradat. După doar două zile, într-o alee au apărut gropile, iar la o rampă pentru acrobații s-au degradat deja elementele de lemn.

Primăria Brașov are și câteva explicații în ceea ce privește aceste defecțiuni: pe aleea pietonală a ajuns o mașină, care a deranjat dalele de piatră naturală. Acest “deranjament” a putut fi observat chiar de a doua zi după inaugurare, însă reprezentanţii Municipalităţii nu au dat o explicaţie despre modul în care una sau mai multe maşini ar fi putut ajunge pe aleea din parc, când zona era plină de vizitatori sau chiar în plină inaugurare.

În ceea ce privește rampa pentru acrobații, reprezentanții municipalității Primăriai Braşov au menționat că „pumptrack-ul a fost amenajat acum câteva luni și a trecut si peste ploi si zăpezi. Constructorul va repara tot ceea ce se deteriorează”.

Conform informațiilor oferite de Primăria Braşov, garanția pentru lucrările la parc este de trei ani, perioadă în care defecțiunile trebuie remediate pe cheltuiala constructorului. În perioada realizării reparațiilor, parcul nu va fi închis, doar zonele în care au apărut deficiențele urmând a fi izolate.

Lucrările la acest parc au fost realizate de Asocierea SC Energo Construcții Civile și Industriale SRL -lider de asociere si SC THI. Concept SRL – asociat, cu subcontractanții  SC Timișoreana SRL si SC Real Automatic SRL. Valoarea lucrărilor a fost de 7.437.809,81, fără TVA, finanțarea nerambursabilă reprezentând 98% din cheltuielile eligibile.

Reamintim că în 2 martie, parcul a fost inaugurat de primarul Brașovului, Allen Coliban, eveniment ce a fost intens promovat pe rețelele de socializare. În timpul ceremoniei de deschidere, el a spus că a fost nevoie de reproiectarea unor zone, pentru că vechea administrație a Brașovului le-a proiectat greșit.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.