Consilierii județeni USR au votat bugetul aeroportului și susțin dezvoltarea lui, așa cum au făcut-o mereu, dar își exprimă nemulțumirea și îngrijorarea față de lipsa de transparență arătată de conducerea PNL a Consiliului Județean și de conducerea aeroportului. (**Articol al USR Brașov)
“Pentru al treilea an consecutiv, am votat PENTRU proiectul aeroportului din Brașov, 39 de milioane de lei de această dată, dar nu sunt deloc mulțumit de mersul lucrurilor de acolo și de faptul că mi se refuză accesul la informațiile legal obligatorii pe care le cer.” a declarat consilierul județean Ovidiu Paraschivescu.
Consilierii județeni ai USR au cerut justificări referitoare la construcția bugetului pentru acest an, pentru a înțelege cum s-a ajuns la suma solicitată de 39 de milioane de lei în condițiile în care anul trecut era estimată la 30 de milioane de lei.
De asemenea, au cerut rapoarte de activitate lunare și semestriale ale Consiliului de Administrație (CA), planul de management actualizat, valoarea primelor acordate în 2023, stadiul procedurii de prenotificare către Comisia Europeană, precum și contractele de asistență juridică semnate în cursul acestui an.
Nimeni nu a oferit explicații
Membrii Consiliului de Administrație (CA) al Aeroportului nu au venit la ședințele de comisii, iar domnul președinte Todorică nu i-a invitat la ședința de plen.
“Deci deși bugetul e propus de CA, noi nu am avut astăzi cui să adresăm întrebări. Executivul Consiliului Județean nu ne-a putut oferi răspunsuri întrucât nu ei l-au întocmit. N-am putut afla nici prin ce calcul s-a ajuns la cifra de 450.000 pasageri pentru acest an, nici cine sunt terții care vor presta servicii și dacă ROMATSA este printre ei. Ni s-a cerut să votăm pe încredere și gândire pozitivă. E de-a dreptul hilar ce se întâmplă, dar am votat totuși pentru.” și-a expus nemulțumirile consilierul județean Silviu Ivan-Nunvailer.
Pe lângă problemele semnalate mai sus, proiectul de buget al aeroportului a fost trimis fără documente justificative, nu a fost prezentată execuția bugetară pentru anul trecut, nu există încă un plan de management, obligatoriu legal, pentru acest an.
Cât plătim pentru serviciile ROMATSA?
Așa cum presa a relatat anul trecut, ROMATSA a facturat servicii pentru aeroportul de la Brașov în valoare de aproximativ un milion de euro. Este singurul aeroport din țară care are obligații de plată către ROMATSA.
Consiliul Județean Brașov a cerut Ministerului Transporturilor, în cele din urmă, exonerarea de la plată deoarece niciun alt aeroport din România nu suportă astfel de cheltuieli, dar nu a fost comunicată o decizie în legătură cu această solicitare.
În bugetul aeroportului de anul acesta, nu este clar dacă sunt prevăzute sume pentru plata serviciilor ROMATSA și, așa cum am arătat mai sus, n-a fost prezent nimeni din conducerea aeroportului la ședință, iar cei din conducerea Consiliului Județean n-au fost capabili să ofere lămuriri.
Consilierii județeni ai USR au cerut, de asemenea, detalii despre sumele plătite către ROMATSA în anii 2023 și 2024, precum și baza legală a acestora și forma contractului actual, dar și despre costurile cu angajații contractați în vederea extinderii programului aeroportului de la 12 la 16 ore. În fapt, Aeroportul Internațional Ghimbav Brașov (AIGB) funcționează acum tot pe program de 12 ore.
“Care sunt măsurile luate de către Consiliul Județean în privința petiției despre suspiciunea de încălcare a contractului de mandat de către un membru al CA-ului aeroportului, membru PNL și angajat ROMATSA, cu soția angajată la Aeroportul Otopeni?”, este o altă întrebare la care consilierul Ovidiu Paraschivescu caută un răspuns.
Consilierii USR nu se lasă: au cerut înființarea unei comisii care să primească toate informațiile solicitate
Ovidiu Paraschivescu împreună cu colegii consilieri județeni USR au propus înființarea unei comisii speciale a Consiliului Județean pentru verificarea legalității bugetului și pentru clarificarea listei lungi de informații solicitate. Proiectul de constituirea comisiei a fost amânat ca urmare a promisiunii președintelui Consiliului Județean că vor fi invitați la discuții cu conducerea aeroportului.
Aeroportul Internațional Ghimbav Brașov este un obiectiv foarte important pentru comunitățile din județul Brașov și realizarea sa a costat 140 de milioane de euro. Prin urmare, transparența deciziilor și costurilor legate de aeroport nu e opțională, ci obligatorie față de toți brașovenii.
(*Articol al USR Brașov)