Altercaţie golănească în Parlamentul României, între un deputat liberal şi unul ex-PNL. “M-a strâns de gât, a încercat să mă muște de ureche (…). Am primit o lovitură cu genunchiul în zona nasului”

Deputaţii Florin Roman (PNL) şi Dan Vîlceanu (fost PNL, exclus anul trecut din partid) au avut, marţi, o altercaţie în plenul Camerei Deputaţilor şi în afara sălii de plen. Roman susţine că a primit “o lovitură cu genunchiul în zona nasului” şi anunţă că va depune plângere penală.

“Astăzi am trăit un moment prin care nu credeam că voi trece vreodată într-o lume civilizată. I-am reproşat deputatului neafiliat Dan Vîlceanu încălcarea regulamentului prin prezenţa lui în băncile grupului PNL. Problema dumnealui la Parlament era să afle câţi primari au plecat la Călăraşi. A urmat o altercaţie verbală, după care, am fost bruscat fizic spre ieşirea din plen. În afara sălii de plen am fost agresat fizic, din nou, în mod golănesc, cu o lovitură cu genunchiul aplicat în zona nasului”, a scris Florin Roman pe Facebook.

El a menţionat că a evitat orice ripostă, pentru că respectă mandatul de parlamentar.

“În schimb, în baza imaginilor de pe camerele de luat vederi, voi depune solicitare de sancţionare a deputatului neafiliat, prieten al ADU, pentru lovire! Totodată voi depune plângere penală împotriva deputatului huligan”, a mai anunţat Florin Roman.

Roman susţine că Dan Vălceanu avea o “privire extrem de ciudată”

Deputatul PNL Florin Roman a fost ieri la Institutul de Medicină Legală, în urma agresiunii la care a fost supus de către deputatul Dan Vîlceanu, afirmând că acesta din urmă era “extrem de tulburat” şi avea o “privire extrem de ciudată”.

La ieşirea de la INML, Florin Roman a declarat că nu se aştepta la reacţia lui Dan Vîlceanu, dar şi că nu va renunţa la a depune plângere penală împotriva acestuia.

“Ceea ce a fost pentru mine şocant a fost reacţia domnului deputat Vîlceanu, o reacţie pe care eu personal nu pot să mi-o explic. Am văzut doar că este extrem de tulburat, că avea o privire extrem de ciudată. Ne cunoaştem de foarte multă vreme… Când cunoşti un om, nu te poţi aştepta, dacă îl cunoşti bine, şi nu ştii cum să reacţionezi. (…) Eu nu vreau să fac speculaţii, dar cred că, pentru a înlătura aceste speculaţii, aşa cum eu am venit la Medicină Legală, cred că şi domnul Vîlceanu ar fi bine să facă dovada faptului că a fost el şi nu altcineva”, a afirmat Roman.

Totodată, Florin Roman a explicat faptul că nu a fost vorba despre o bătaie, ci despre o agresiune.

“Practic, în urma acelei altercaţii, mi-a înfipt mână în gât, am ieşit în acest fel din sala de plen, iar în faţa plenului practic a fost o strângere puternică, a încercat canibalic să mă muşte în zona capului, m-am ferit, în momentul în care mi-am lăsat capul, mi-a împins capul cu mâna stângă şi m-a lovit cu genunchiul în zona nasului. (…) Văzând declaraţia domnului deputat Vîlceanu, care vorbea doar de o altercaţie verbală, am solicitat să demonstrez că omul minte şi că a fost cu totul şi cu totul altceva. A fost o agresiune, că nu a fost o bătaie, pentru că eu nu am reacţionat. Am avut acest instinct de a nu reacţiona pentru că i-am văzut, repet, figura tulburată, mi-am dat seama că omul pe care îl cunoşteam eu nu e acel om, era practic altcineva, s-a şi speriat după ce a conştientizat ceea ce a făcut, am văzut acea urmă de regret pe faţa lui şi de conştientizare, dar deja lucrurile erau consumate”, a adăugat Florin Roman.

Deputatul PNL spune că a ieşit din sala de plen, pentru că a încercat să ferească Parlamentul de un astfel de gest “total deplasat şi necontrolat”.

Dan Vîlceanu a primit sancțiunea maximă prevăzută de regulament

Dan Vîlceanu nu a vrut să comenteze acuzațiile colegului său și a negat vehement că l-ar fi lovit cu genunchiul în față sau că ar fi încercat să-l muște.

Deputații juriști i-au aplicat sancțiunea maximă – îi va fi reținută jumătate din indemnizație timp de 6 luni, iar timp de trei luni nu poate lua cuvântul mai mult de 10 secunde la ședințe.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.