Universitatea Transilvania Brașov și-a premiat șefii promoției 2024, pentru ciclulul de licență. În cadrul ceremoniei, șefii de promoție au primit diplome și premii în bani (câte 1.000 de lei). La cele 18 facultăți au fost 21 de șefi de promoție, pentru că la trei dintre ele s-au clasat pe primul loc câte doi studenți, care obținut medii identice la finalizarea ciclului de licență.
De asemenea, la Gala șefilor de promoție a fost acordată și în acest an, o Bursă de Excelență, în valoare de 2.500 de lei. Ea a fost obținută de Cosmin Bucătaru de la programul de studii de masterat Structuri Matematice Fundamentale și Aplicații, anul II, din cadrul Facultatea de Matematică și Informatică.
Șefii de promoție care aleg să-și continue studiile de masterat la Universitatea Transilvania din Brașov vor beneficia și de o vizită de studiu la o universitate din străinătate, dar și de un laptop oferit gratuit de universitate și, dacă este cazul, de cazare în căminele universității și masă gratuite.
Vizita în străinătate va avea loc în această vară, iar studenții care aleg să continue la master la Universitatea Transilvania, au oportunitatea de a alege, de comun acord, orice destinație din lume, după cum au precizat prorectorul Daniel Munteanu și rectorul Ioan Vasile Abrudan.
„Această universitate întotdeauna și-a dorit și își va dori să scoată în evidență performanța”
Înainte ca șefii de promoție să fie chemați pe scenă, pentru a primi aplauzele și premiile, rectorul Universității Transilvania Brașov, prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan, le-a mulțumit studenților care au obținut cele mai mari medii. El a afirmat că „astăzi este ziua în care ne înclinăm în fața lor și le mulțumim pentru ceea ce reprezentați pentru comunitatea noastră, dar și pentru România”.
„De multe ori în societatea noastră, nu valoarea, ci nonvaloarea, nu performanța, ci lipsa de performanță au fost scoase în evidență. Această universitate, întotdeauna, și-a dorit și își va dori să scoată în evidență performanța și realizările deosebite ale comunității noastre. În pandemie circula în țară ideea de a nu se mai a nu se mai acorda premii, pentru ca cei care nu le-au obținut să nu se simtă dezavantajați sau discriminați cei care nu le iau (…) Atunci am spus că Universitatea Transilvania va fi una care va discrimina, în continuare, la greu, adică va face diferența între cei care fac performanță și cei care nu fac performanță. Cred că lucrurile mai puțin bune pe care le vedem în jurul nostru, și pe plan internațional, de care nu suntem mulțumiți se datorează tocmai promovării unor sisteme de valori care nu pun în centrul lor performanța”, a declarat rectorul Ioan Vasile Abrudan.
Gemene – șefi de promoție la Facultatea de Matematică și Informatică
Șefii de promoție de la toate facultățile au obținut la încheierea ciclului de licență medii peste 9,50, iar cei doi șefi de la de la Facultatea de Muzică au reușit să finalizeze ciclul de studii de licență cu media 10.00: Elisa Elena Gheorghe și Cristian Paul Ionescu, doi artiști care au obținut numeroase premii.
La trei facultăți – la Facultatea de Muzică, la Facultatea de Design de produs și mediu și la Facultatea de Matematică și informatică – sunt câte doi șefi de promoție.
De altfel, la Facultatea de Matematică și Informatică șefe de promoție au fost surorile gemene Mirela Magdalena Catrina si Sorana Aurelia Catrina (ambele de la specializarea Informatică aplicată), cu media 9,93. Ele se vor despărți la master, pentru că numai una dintre ele va continua acest ciclu la Universitatea Transilvania din Brașov.
A urmat a doua facultate pentru a fi șefă de promoție
O altă șefă de promoție, Laura Nicoleta Catană, de la Facultatea de Alimentație și Turism, specializarea Controlul și expertiza produselor alimentare (cu media 9,93) este la a doua facultate absolvită.
Ea are deja un masterat în Biotehnologii și un doctorat într-un domeniu interdisciplinar fizică-chimie-microbiologie, după ce a absolvit Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor a Universității Transilvania. În prezent este șefă de laborator la o companie mare și a spus că s-a înscris la a doua facultate pentru că și-a propus să fie „șefă de promoție”.
Laura Nicoleta Catană este pasionată de automobilism și chiar participă la competiții, având la activ și Premiul I la raliu.
Șefii promoției 2024 la Universitatea Transilvania
Facultatea de Inginerie Mecanică
- Maria Alexandra Dimache (specializarea Autovehicule rutiere – limba engleză): media 9,82.
Facultatea de Inginerie Tehnologică și Management Industrial
- Ioana Nistor (specializarea Construcții aerospațiale): media 9,76
Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor
- Cristian Mareș (specializarea Ingineria Sudării): media 9,65.
Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor
- Teodor Ionuț Matei (specializarea Automatică și Informatică Aplicată): media 9,81.
Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere
- Maria Alexandra Moroianu (specializarea Măsurători Terestre și Cadastru): media 9,87.
Facultatea de Design de Mobilier și Inginerie a Lemnului
- Georgiana Bianca Dascălu (specializarea Ingineria și Designul Produselor Finite din Lemn): media 9,59.
Facultatea de Construcții
- Dumitru George Munteanu (specializarea Construcții Civile, Industriale și Agricole): media 9,79.
Facultatea de Alimentație și Turism
- Laura Nicoleta Catană (specializarea Controlul și Expertiza Produselor Alimentare): media 9,93.
Facultatea de Design și Produs de Mediu
- Bella Bagoly (specializarea Mecatronică): media 9,87
- Diana Maria Hintea (specializarea Design Industrial – limba engleză): media 9,87.
Facultatea de Matematică și Informatică
- Mirela Magdalena Catrina (specializarea Informatică Aplicată): media 9,93;
- Sorana Aurelia Catrina (specializarea Informatică Aplicată): media 9,93.
Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor
- Ana Maria Nicoară (specializarea Marketing): media 9,81.
Facultatea de Psihologie și Științele Educației
- Andreea Gabriela Dogaru (specializarea Psihopedagogie specială): media 9,88.
Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane
- Elena Bianca Botezatu (specializarea Sport și Performanță Motrică): media 9,95.
Facultatea de Muzică
- Cristian Paul Ionescu (specializarea Interpretare Muzicală – pian): media 10.00
- Elisa Elena Gheorghe (specializarea Interpretare Muzicală – canto): media 10.00.
Facultatea de Medicină
- Alexandra Ioana Rucsanda (specializarea Medicină): media 9,55.
Facultatea de Litere
- Camelia Irodoi (specializarea Limbi Moderne Aplicate – engleză).
Facultatea de Drept
- Florin Alexandru Crap (specializarea Drept): media 9,82.
Facultatea de Sociologie și Comunicare
- Vlad Gabriel Asaoanu (specializarea Media Digitală): media 9,77.
Bursa de Excelență a Universității Transilvania
- Cosmin Bucătaru– Facultatea de Matematică și Informatică, masterat Structuri Matematice Fundamentale și Aplicații, anul II.