Investițiile în educația copiilor din Brașov n-au fost o prioritate pentru nicio administrație a orașului până în mandatul primarului Coliban. Pare o exagerare, dar este o realitate demonstrabilă prin fapte, cifre, proiecte, susține USR.
(* articol al USR Brașov)
Din totalul fondurilor nerambursabile atrase în 6 ani de administrația Scripcaru, doar 5% au mers spre învățământ, în timp ce în mandatul Coliban, peste 21% din fondurile obținute au mers în investiții în educația copiilor din Brașov. Nu a fost construită nicio creșă și nicio grădiniță nouă în ultimii zece ani de administrație Scripcaru. Se poate afirma fără nicio exagerare că, pentru Scripcaru, copiii Brașovului și familiile tinere nu reprezentau o prioritate.
Când Allen Coliban a preluat administrația Brașovului, situația locurilor din creșe și grădinițe era de-a dreptul dramatică. Cererea era copleșitoare în raport cu oferta. În cartierele noi, cu sute de blocuri construite de la începutul anilor 2000, nu exista nicio creșă și nicio grădiniță construită de primărie. Aceasta era realitatea după 16 ani cu Scripcaru primar.
Soluția imediată
Pentru că nu putea construi peste noapte creșele care ar fi trebuit realizate în ultimii 20 de ani, de când a luat amploare dezvoltarea cartierelor noi, și pentru a veni în sprijinul părinților, administrația Coliban a recurs la acordarea de vouchere în valoare de 735 de lei (inițial, 525 lei) pentru fiecare copil care nu are loc într-o creșă de stat. Valoarea propusă reprezintă costul mediu lunar pentru întreţinerea unui copil într-o creşă de stat. Suma poate fi încasată de părinţii care s-au întors la serviciu înainte de încheierea concediului de creştere a copilului şi care nu au reuşit să îşi înscrie copilul într-o unitate antepreşcolară. Beneficiari pot fi şi bunicii care îşi îngrijesc nepoţii în această situaţie.
Primarul Coliban este autorul celui mai ambițios program de investiții în infrastructura de educație timpurie
În timpul mandatului primarului Coliban, Brașovul a demarat cel mai ambițios program de investiții în educația ante și preșcolară: opt grădinițe noi și cinci creșe, după zeci de ani în care infrastructura educațională nu a ținut pasul cu dezvoltarea cartierelor noi. Acest plan a plasat Brașovul în topul celor mai ambițioase și mai performante administrații din țară când vine vorba de educația preșcolară. Pe lângă derularea celui mai ambițios program dedicat construcției de creșe și grădinițe din ultimii 30 de ani, s-a investit masiv și în cele existente, pentru a le aduce la nivelul pe care îl merită copiii din Brașov.
Două creșe și o grădiniță au fost finalizate deja în primii trei ani de mandat ai primarului Coliban. Creșa de pe strada Apollo a fost prima creșă nouă realizată după mai bine de 12 ani în care subiectul creșelor n-a interesat pe nimeni. Creșa nouă din Tractorul s-a realizat într-un an și patru luni și este singura construită acolo după 50 de ani. A fost finalizată prima grădiniță din Brașov, pe strada Ioan Popasu, unde vor putea fi înscriși 90 de copii.
Statusul creșelor aflate în diferite faze de derulare
Pentru cele trei creșe din programul de investiții în infrastructura de educație timpurie au fost obținute avizele și urmează a fi construite de Compania Națională de Investiții. Creșa de pe str. Ioan V. Socec va fi construită pe locul fostului depou de tramvaie printr-o finanțare 100% nerambursabilă, prin PNRR, în valoare de 16.5 milioane de lei.
Celelalte creșe pentru care au fost obținute avizele și predate Companiei Naționale de Investiții sunt în Avantgarden, pe str. Lebedei și în Stupini, pe str. Fundaturii.
Proiecte pentru șapte grădinițe
În ceea ce privește programul de construire de grădinițe, cel mai avansat proiect este cel din cartierul Noua, pe str. Nucului, la care lucrările sunt într-o fază avansată. Durata maximă pentru execuție este de 12 luni. Grădinița va oferi condiții ultramoderne copiilor din cartier, inclusiv o salină. Noua clădire va fi prevăzută cu pompe de căldură, panouri fotovoltaice și recuperatoare de căldură.
Statusul celorlalte șase grădinițe:
1.Strada Ioan V. Socec – faza elaborării proiectului tehnic, urmează demararea lucrărilor, termenul maxim pentru finalizarea lucrărilor este de 24 de luni, din care etapa de proiectare este de 6 luni, iar execuția lucrărilor poate fi realizată în 18 luni;
2.Strada Pelicanului, cartierul Bartolomeu Avantgarden – contractul de proiectare și execuție a fost semnat, termenul maxim pentru etapa de proiectare este de 5 luni, iar execuția lucrărilor poate fi realizată în 12 luni;
3.Strada Carpaților, cartierul Astra – contractul de proiectare și execuție a fost semnat, 4 luni pentru realizarea lucrărilor de proiectare și alte 12 luni pentru execuție;
4.Strada Tudor Arghezi – studiul de fezabilitate a fost finalizat și au fost aprobați indicatorii tehnico-economici, durata de realizare a lucrărilor este de 24 de luni, la care se adaugă alte 6 luni pentru proiectare;
5.Strada 1 Decembrie 1918 – faza obținerii autorizației de construire;
6.Strada Bârsei, cartierul Stupini – faza documentației de urbanism.
Investiții în școli noi
Administrația USR a finalizat extinderea Școlii gimnaziale 30, proiect constând în 10 noi săli de clasă, laborator de informatică și o nouă bibliotecă.
Totodată, a fost realizat proiectul și a fost obținută finanțarea prin PNRR pentru o școală nouă, cu sală de sport, în cartierul Stupini (43 de săli de clasă, 8 laboratoare, 3 cabinete medicale, sală şi terenuri de sport). Studiul de fezabilitate este aproape finalizat.
Pe partea de învățământ profesional, a fost finalizată construcția căminului Școlii Profesionale Germane Kronstadt, iar proiectul campusul integrat pentru învățământ dual, pentru care au atrași peste 123 milioane de lei finanțare nerambursabilă prin PNRR, intră în linie dreaptă. În cadrul acestuia, tinerii vor avea posibilitatea să învețe o meserie din domeniile de pregătire mecatronică, automotive, IT, aeronautică, turism sau alimentație publică. În prezent, este în elaborare studiul de fezabilitate.
Comunitatea brașoveană e rugată să se alăture echipei USR Brașov pentru a se asigura că proiectele de grădinițe, creșe și școli lăsate de primarul Allen Coliban se vor realiza
Din octombrie, se va schimba primarul și există suspiciuni că acesta nu va dori să continue proiectele lăsate de primarul Coliban. Consilierii USR Brașov, parlamentarii formațiunii și toată organizația vor monitoriza implementarea acestor investiții în copiii Brașovului, dar totodată fac apel la comunitatea brașoveană să susțină aceste eforturi, să fie vigilentă și să sancționeze orice abatere de la programul de investiții în infrastructura educațională a viitorului primar PSD-PNL, George Scripcaru.
Tocmai pentru că există toate aceste îndoieli legate de capacitatea, interesul și buna-credință a celor care vor controla județul și municipiul Brașov, Allen Coliban a completat:
„Viitorul primar va găsi o primărie cu un buget dublu anual față de când a plecat, în 2020. Va găsi zeci de proiecte cu finanțări nerambursabile de sute de milioane de lei. Va găsi șantiere pentru care va avea nevoie de mulți metri de panglică pentru a inaugura investițiile pe care le-am pregătit. Va găsi mult mai multe șantiere de creșe și grădinițe decât a avut el în 16 ani cât a fost primar. Mă voi asigura că le va duce la bun sfârșit. Și sunt convins că vor fi alături de mine brașoveni mulți care vor avea același obiectiv în următorii 4 ani: să evalueze activitatea, să sancționeze derapajele care sigur vor exista. Și da, ne vom vedea în ședințele de Consiliul Local. Pe cât de mult a fugit el de dezbateri față în față în campanie, pe atât de multe dezbateri va avea în Consiliu. Cu mine și cu brașovenii.”
Neîncrederea perfect justificată: consilierii PSD-PNL au blocat în repetate rânduri proiecte care vizează educația copiilor din Brașov
Neîncrederea lui Allen Coliban în bunele intenții ale viitorului primar derivă și din modul în care consilierii locali PSD și PNL au blocat sistematic proiecte pentru copiii Brașovului. Este cazul imobilului de pe Constantin Lacea nr. 39, pentru care consilierii partidelor comasate au refuzat transferul în domeniul public al municipiului Brașov. Imobilul era prevăzut să devină grădiniță, dar consilierii PSD-PNL au votat împotriva trecerii lui în domeniul public, sperând că va fi vândut unor dubioși dezvoltatori imobliari, odată ce Scripcaru revine pe scaunul de primar.
Similar, a fost respinsă cumpărarea unei clădiri aflate în zona nouă a cartierului Tractorul (fosta ICPROA) cu 50 euro pe metru pătrat. Prețul zonei, doar pentru teren, fără construcții, este mai mult decât dublu. Primăria Brașov ar fi plătit doar 1.5 milioane de lei prin procedura de dare în plată pentru creanțele fiscale datorate de S.C. ICPROA S.A. Primarul Coliban a propus achiziția acestui spațiu pentru a crea infrastructură educațională (sau altă infrastructură publică) într-un cartier în care s-au construit multe blocuri și aproape zero funcțiuni urbane până în 2020, dar consilierii PSD și PNL au alte interese. Și asta în condițiile în care au fost înstrăinate peste 2000 de proprietăți din fondul RIAL, multe dintre ele în mod ilegal, în timpul mandatelor Scripcaru. Majoritatea PNL-PSD din Consiliul Local a respins nejustificat și repetat și alte proiecte care vizau educația copiilor brașoveni, cum ar fi înființarea unei structuri dedicate educației și învățământului, ba chiar și evenimente de Ziua Copilului.
(*Articol al USR Brașov)