Cum arată noua conducere a PSD Brașov. Funcția de președinte executiv a fost desființată, dar au apărut două funcții de prim-vicepreședinte

Filiala județeană a PSD Brașov are, de sâmbătă, o nouă structură de conducere, aleasă de aproximativ 1.000 de delegați. Astfel, pentru încă patru ani, președinte al Organizației Județene Brașov a fost reales senatorul Marius Dunca. Pe de altă parte, din organigrama filialei a dispărut postul de președinte executiv, ocupat până la alegerile de sâmbătă de Marian Rasaliu. În schimb au apărut două posturi de prim-vicepreședinte, acestea fiind ocupate de Roxana Mînzatu și Lucian Patrașcu.

În funcțiile de vicepreședinte al Organizației Județene PSD Brașov au fost aleși Rasaliu Marian, Toanchină Marius, Igrișan Alexandru, Cîmpeanu Mihai, Chiriac Viorel, Popa Virgil, Duțu Tudor, Trocaru Ioan, Doda Marius, Moga Gheorghe, Iliescu Cristian, Sucaciu Gheorghe, Arsene Sergiu, Bucur Ariana, Petcu Cătălin, Popa Răzvan, Suciu Iosif, Mihai Costel și Crivineanu Alexandra.

Secretar executiv al organizației a fost ales Laurian Pop.

Îl luarea de cuvânt de la finalul conferinței în care a fost aleasă noua structură a partidului, președintele Organizației Județene a PSD  Brașov, Marius Dunca le-a mulțumit colegilor pentru încrederea acordată.

„Organizația Județeană Brașov a Partidului Social Democrat este acum o organizație matură, capabilă să își consolideze poziția politică și să-și îndeplinească obiectivele cu profesionalism, responsabilitate și determinare. Am demonstrat că prin unitate și colaborare putem depăși orice obstacol și putem aduce schimbările de care avem atâta nevoie”, a declarat Dunca.

De asemenea, reamintim că tot sâmbătă a fost stabilită structura de conducere a Organizației Femeilor Social Democrate Brașov, președinte ala acestei structuri fiind aleasă Camelia Bertea. Ea a preluat mandatul de la președintele interimar al organizației, Alexandra Crivineanu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.