FOTO. Scrisoarea tricolorilor. Mesaj „de suflet” pentru organizatorii Euro2024 și pentru fani

Echipa națională de fotbal a României a părăsit marți Allianz Arena din Munchen, după ultimul meci de la Euro 2024, în care a fost înfrântă de Olanda, cu 3-0, însă a lăsat în urmă o imagine frumoasă, a unei echipe implicate și recunoscătoare.

După plecarea de la Allianz Arena, tricolorii și staff-ul au lăsat vestiarul imaculat și un mesaj pentru organizatori și fani, redactat în limba română și în limba germană:

„EURO 2024 a fost pentru fiecare dintre noi una dintre cele mai importante experiențe fotbalistice trăite până acum și ne bucurăm că scena pe care s-a desfășurat a fost cea germană.

Fiecare meci, fiecare emoție, fiecare trăire ne-au adus împreună și ne-au făcut să simțim magia fotbalului.

Plecăm din Germania cu gândul că am dat totul pentru România și suntem recunoscători pentru tot ce am trăit în săptămânile petrecute aici. A fost o onoare să facem parte din marea familie a fotbalului european.

Mulțumim că ne-ați fpcut să ne simțim ca acasă! Suntem recunoscători pentru condițiile oferite, ele sunt o parte importantă a experienței minunate pe care am avut-o la EURO 2024!

Echipa Națională de Fotbal a României”

Tricolorii” vor reveni în țară miercuri seară, în jurul orei 23:20, conform FRF, pe Aeroportul „Henri Coandă”. Naționala va părăsi Germania cu un zbor de la Frankfurt și după aterizarea pe Otopeni va merge spre Casa tricolorilor, unde suporterii sunt așteptați să îi întâmpine pe fotbaliști.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.