La ordinul lui Scripcaru, PSD și PNL au blocat proiecte sociale, proiecte pentru tineret și sport, ecoinsule, șantiere. Au blocat inclusiv înființarea unei secții de baschet pentru persoane în fotoliu rulant

Cei care au câștigat alegerile cu sloganul “Deblocăm Brașovul” blochează de aproape 4 ani zeci de proiecte importante pentru brașoveni. Ei continuă să blocheze proiecte sociale, sportive, de salubrizare, de tineret, șantiere, chiar și înființarea unei echipe pentru persoane în fotoliu rulant care vor să joace baschet într-un cadru organizat. (*Articol al USR Brașov)

Nu primarul Coliban și nu USR au blocat Brașovul. Deblocarea trâmbițată de Scripcaru se dovedește, zi după zi, o mare minciună, susţin reprezentanţii USR.

Allen Coliban a venit cu viziunea dezvoltării Brașovului pentru oameni, nu doar pentru bani. Deși a avut un singur mandat de primar, a reușit să arate că există în România și un alt fel de politicieni, că există și primari bine instruiți și loiali intereselor comunității. A dezvoltat cel mai ambițios program de investiții în educație, a repus Brașovul pe harta evenimentelor culturale, a restabilit după 10 ani gratuitățile la transport pentru seniori și a realizat proiecte menite să ridice nivelul de trai din Brașov. Acest fel de a face administrație nu a fost pe placul PSD și PNL, obișnuite să facă înțelegeri ascunse și să mimeze concurența politică.

Determinarea PSD și PNL de a-l învinge cu orice preț pe Allen Coliban, blocajul permanent din Consiliul Local de aproape 4 ani, șicanele tot felul la care au apelat partidele comasate demonstrează că primarul Brașovului a procedat demn și nu a cedat presiunilor. Din păcate, comasații au mers până la a se răzbuna pe brașoveni, blocând zeci de proiecte benefice pentru concitadini chiar și după ce a dispărut miza alegerilor locale.

“Cei care au câștigat alegerile locale cu sloganul “Deblocăm Brașovul” tocmai au respins rectificarea bugetară, blocând șantierele aflate pe rol, reparațiile necesare în școli, taxele de participare în Liga Campionilor la Volei și multe altele. Fără explicații și fugind de dezbateri, respectând ordinul politic.” avertiza primarul Coliban într-o postare pe Facebook la finalul lunii iunie.

Și la ședința de Consiliu Local din 25 iulie, consilierii PSD și PNL și-au bătut joc de brașoveni respingând sumele alocate pentru proiecte de tineret, proiecte sociale, proiecte de mediu, pentru oamenii care joacă baschet din fotolii rulante. Da, PSD și PNL, la ordinul unui om cu caracter mărunt, blochează finanțarea care ar face viața mai frumoasă câtorva zeci de mii de brașoveni a căror singură vină este că locuiesc în orașul în care majorității PSD-PNL din Consiliul Local nu le pasă de ei.

Allen Coliban:

“Că blochează e una, dar că își bat joc pe față de brașoveni e grav! Majoritatea PSD-PNL din Consiliul Local, prin gura viceprimarului Rusu, a făcut o serie de amendamente la rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ultimei ședințe ordinare. Vă traduc eu amendamentele, primite prin dictare la telefon, în timpul ședinței.

Au blocat banii de la proiectele finanțate prin Ghidul Unic: 12 proiecte pentru tineret (7.740 de beneficiari direcți și 20.000 de beneficiari indirecți), 9 proiecte sociale (5.020 de beneficiari direcți și 2.000 de beneficiari indirecți), 6 proiecte de mediu (8.132 de beneficiari direcți și peste 3.000 de beneficiari indirecți).

Pe lângă acestea, PSD și PNL au mai tăiat fondurile pentru sport (la Corona nu se mai înființează, în condițiile acestea, echipa de handbal masculin, echipa de baschet feminin și echipa de baschet în fotoliu rulant), de la salubrizare, de la achiziția de ecoinsule, de la operarea fântânilor sau de la garajul RAT.

Ce să zic? Curată “deblocare”… Cam 50.000 de beneficiari direcți și indirecți sunt afectați de modul în care înțeleg consilierii de la PSD și PNL să guverneze local sub “bagheta” celui care va redeveni primar al Brașovului. Trecutul și metehnele lui revin.”

Mai mult, colegii lui Scripcaru n-au dorit să aprobe nici măcar înființarea unei echipe de handbal masculin, deși se pozaseră în campanie cu juniorii de la echipă. Primarul Coliban a detaliat: “Echipa de handbal masculin ar fi urmat să fie construită pe scheletul echipei de juniori de la Avatar. Cel care va să fie primar (n.r. – Scripcaru) se trăgea în poze cu respectivii copii în campania electorală…”. Campania a trecut, vorbele sunt uitate, susţine USR.

Echipa de baschet feminin care urma să fie înființată la Corona se baza pe lotul celor de la Olimpia, care și-au dat acordul deja să fie parte a clubului municipal. Propunerea de hotărâre de Consiliu Local a fost respinsă. Nu e prima oară, mai spun reprezentanţii USR.

Și, pentru a demonstra cât de puțin le pasă de brașoveni, dacă mai era nevoie, i-au lovit și pe oamenii care doreau să joace baschet din fotolii rulante într-un cadru organizat. Toți consilierii au promis că se va înființa secția la Corona, dar cei de la PNL și PSD au uitat. Sau au fost ajutați să uite.

PSD și PNL au blocat zeci de proiecte benefice pentru brașoveni și l-au susținut pe candidatul unic Scripcaru, cel care a dat autorizații pentru sute de blocuri, dar care n-a construit în aceste cartiere noi nici măcar o creșă, o grădiniță sau un parc.

Sunt multe de zis despre anii de haos imobiliar agasant pentru familiile brașovene și patronat de Scripcaru, care vedea orașul ca pe o moșie a sa. Minciunile din campanie, începând cu sloganul despre “deblocarea” Brașovului, vor ieși în curând la suprafață, pentru că Brașovul nu a fost blocat, ci doar Consiliul Local a fost blocat, la ordin, de consilierii PSD și PNL.

Așa arată deblocarea Brașovului cu Scripcaru, PSD și PNL, , a mai transmis USR.

*Articol al USR Brașov

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.