Organizația Femeilor Social – Democrate din județul Brașov va fi condusă de o fostă membră USR de top, în următorii 4 ani

Primarul Orașului Victoria, Camelia Bertea, este noul președinte la Organizaţia Femeilor Social-Democrate (OFSD) din județul Brașov. Organizația Femeilor Social Democrate din județul Brașov s-a reunit sâmbătă, 27 iulie 2024, pentru a-și alege conducerea pentru viitorii patru ani, în prezența a peste 350 de membri și invitați.

La întrunirea OFSD a participat şi preşedintele PSD Braşov, senatorul Marius – Alexandru Dunca, care a vorbit despre rolul important pe care îl are această structură în viața Partidului Social Democrat. Senatorul Dunca a evidențiat faptul că implicarea activă a femeilor a condus la inițiative de succes în comunitate, cum ar fi proiectele de sprijin pentru victimele violenței domestice, programele de educație și formare profesională, și campaniile pentru sănătate publică.

„Femeile din această organizație sunt lideri de opinie și modele de urmat, iar astăzi avem oportunitatea de a continua acest drum”, a afirmat Dunca.

Camelia Bertea a fost aleasă ca președinte al OFSD din județul Brașov cu o majoritate covârșitoare de voturi

În urma alegerilor interne, Camelia Bertea, primar al oraşului Victoria şi fostă membră a USR Braşov care, cu puţin timp înaintea alegerilor locale a făcut pasul spre PSD, a fost aleasă preşedinte al OFSD, cu o majoritate covârşitoare de voturi.

Conducerea OFSD Braşov va arăta astfel:

  • Camelia Bertea – preşedinte;
  • Alexandra-Ioana Crivineanu – prim vicepreşedinte;
  • Ioana-Adriana Henegar – vicepreşedinte;
  • Laura Brasin – vicepreşedinte;
  • Raluca Dan – vicepreşedinte;
  • Elena Loredana Pleşcan – vicepreşedinte;
  • Adriana Mihalache – vicepreşedinte;
  • Aurora Divile – vicepreşedinte;
  • Gabriela Pelei – vicepreşedinte;
  • Luminița Ana Radu – vicepreşedinte;
  • Nicoleta Nicoleta – vicepreşedinte;
  • Mădălina Ștefan – vicepreşedinte;
  • Liliana Vlad – vicepreşedinte;
  • Larisa Larisa – vicepreşedinte;
  • Maria – Alexandra Ghivu – secretar executiv.

În urma alegerilor din acest weekend, noul preşedinte al OFSD a declarat:

„Este o onoare și o responsabilitate imensă să fiu aleasă în această funcție și să conduc o organizație atât de puternică și dedicată. Vreau să le mulțumesc tuturor colegelor și colegilor care au avut încredere în mine și care m-au susținut în acest demers. Împreună, vom continua să promovăm valorile social-democrate și să ne implicăm activ în comunitatea noastră. (…) Fiecare dintre noi are un rol esențial de jucat, iar împreună putem aduce acele schimbări pozitive de care avem atât de multă nevoie. Voi încuraja fiecare membru să-și aducă contribuția și să fie activ în inițiativele noastre”.

Despre planurile de viitor ale organizaţiei, Camelia Bertea a vorbit după alegerile din weekend:

„Ne propunem să dezvoltăm programe de formare profesională pentru femeile care doresc să își dezvolte carierele, să organizăm campanii de conștientizare asupra drepturilor femeilor și să sprijinim antreprenoriatul feminin, pentru a crea un mediu favorabil în care femeile să își poată valorifica potențialul”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.