Profesor universitar din Braşov, cercetat penal pentru luare de mită. Printre studenţii suspecţi sunt şi agenţi de poliţie

Foto arhiva

Un profesor al unei universităţi private din municipiul Braşov este cercetat într-un dosar de luare de mită şi trafic de influenţă, fiind suspectat că a cerut şi a primit diverse sume de bani şi bunuri de la studenţi care doreau să promoveze examene din cursul anului de studiu sau examenul de licenţă. Printre studenţii suspecţi sunt şi agenţi de poliţie dar şi un jandarm.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi poliţiştii din cadrul Direcţiei generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov au pus azi în executare 20 de mandate de percheziţie domiciliară, a vehiculelor şi corprorale, în municipiul Bucureşti şi alte 11 judeţe, respectiv Alba, Braşov, Buyău, Dâmboviţa, Constanţa, Covasna, Harghita, Prahova, Galaţi, Vrancea şi Giurgiu, într-un dosar privind infracţiuni de mită, date de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, a transmis Parchetul.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, din cercetările efectuate până în prezent, în acest dosar este vorba de aproximativ 15 studenți care ar fi oferit profesorului  diverse sume de bani sau bunuri. Sumele remise de studenţi sau solicitate de profesor erau între 500 și 2500 de lei, în funcţie de tipul de examen care trebuia promovat.

Dintre studenți, sunt și agenți de poliție, unii dintre ei având calitatea de martori, iar alții calitatea de suspect.

„Au fost puse în executare mandate de aducere emise față de 15 persoane, dintre care 8 agenți de poliție și un subofițer jandarm, pentru audieri la sediul unității de parchet”, se arată în comunicatul de presă.

În cauză, se beneficiază de sprijin din partea Serviciilor Judeţene Anticorupţie Alba, Buzău, Dâmboviţa, Constanţa, Covasna, Harghita, Prahova, Galaţi, Vrancea şi Structura centrală, precum şi a Brigăzii Operaţiuni Speciale Braşov, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov.

Comunicatul de presă nu precizează despre ce universitate din Braşov este vorba, însă specifică faptul că este vorba despre o universitate privată, care organizează şi examene de licenţă.

În municipiul Braşov, la nivelul anului universitar 2023 – 2024, este în funcţiune Universitatea „Spiru Haret” care în acest an organizează atât examene de admitere, cât şi examene de absolvire la nivel de licenţă şi masterat.

Universitatea are în componenţă, la Braşov, în acest an, Facultatea de Ştiinţe juridice şi Ştiinţe Economice și Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, ambele acreditate să organizeze examene de licenţă ş disertaţie.

1 Trackback / Pingback

  1. Profesor universitar din Braşov, cercetat penal pentru luare de mită. Printre studenţii suspecţi sunt şi agenţi de poliţie - 📰 newsflash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.