Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov (ISU) a emis o avertizare Ro-Alert pentru această seară, de la ora 18.00, anunțând descărcări electrice, intensificări ale vântului de până la 90 km/h, vijelie și grindină.
Cetățenii sunt rugați să evite la aceste ore deplasările și să ia măsuri de adăpostire și autoprotecție dacă se află în aer liber.
De altfel, meteorologii anunţă instabilitate atmosferică accentuată în toate regiunile ţării, până vineri dimineaţă, fiind emisă avertizare cod galben. Căldura persistă joi şi vineri, dar nu mai este atât de intensă în aproape jumătate dintre judeţe. Pentru Bucureşri şi judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Constanţa pentru ziua de joi a fost emis cod roşu.
”În zona de munte, Oltenia, Muntenia, Moldova, Transilvania şi local în Dobrogea şi Maramureş vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului şi vijelii, grindină, descărcări electrice şi averse torenţiale”, a transmis, joi, ANM.
Fii primul care comentează